fbpx
 
Poliţiştii din Miroslava, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori, din pădurea Vadu Vejei. 4 persoane au fost reţinute.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comună gălăţeană Bălăbăneşti, a fost prins de poliţiştii rutieri vasluieni într-o pădure din apropierea municipiului Bârlad, dormind într-un autoturism pe care îl furase, informează Agerpres.

Într-o pădure din India au fost descoperite 12 maimuţe moarte, iar unii experţi veterinari au susţinut, în mod bizar, că acestea au făcut simultan stop cardiac după ce ar fi fost speriate de un tigru, potrivit Daily Mail.

Localnicii au descoperit maimuţele în poiana unei păduri şi iniţial au fost uimiţi de aparentele decese în masă.

Zdravko Mamic, fost director general la Dinamo Zagreb, a fost împuşcat în picior. El se afla într-o vizită în Bosnia când a avut loc nefericitul eveniment. Deşi a fost internat într-un spital local, Mamic se află în afara oricărui pericol, informează foxsports.com.

Eveniment nefericit în localitatea dâmbovițeană Bolovani. Un bărbat de 42 de ani, pe nume Militaru Gabriel, a fost găsit spânzurat în pădurea din zonă.

Victimele trebuie să primească despăgubiri de 60.000 de euro și s-au prins că sunt înșelate. Fata cea mare a unui muncitor forestier mort într-un accident oribil la Păun: „Locuiesc în aceeași casă, divorțul este de formă”. Familia trebuie să primească câte 20.000 de euro pentru fiecare dintre copiii celui mort. Înainte de ultimul termen al procesului în care Ștefan Cornel Ascutăriței a fost condamnat pentru ucidere din culpă, acesta a înaintat divorțul de soția sa.

În 2012, un accident oribil a avut loc la Păun, într-o exploatare de pădure. Un copac retezat greșit a căzut peste unul dintre muncitori și l-a strivit. Proprietarul firmei care exploata pădurea a sfârșit prin a fi condamnat pentru ucidere din culpă, din cauza nerespectării normelor de securitate în muncă. Doar că, înainte de a afla sentința, cu sechestru pe avere deja instituit, a încercat să scape de plata despăgubirilor pentru familia victimei. Avocata copiilor celui mort s-a prins de ce încerca să facă și a blocat divorțul în instanță. Este un caz unic.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi  au pus în aplicare nouă mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori tăiaţi ilegal. Toți cei vizați au fost reţinuți.

În Europa, în multe ţări, temperaturile de foc au contribuit la declanşarea unor uriaşe incendii de vegetaţie. În unele cazuri însă, focul a fost pus intenţionat. De exemplu, în Italia, un român a fost prins când încerca să dea foc unei păduri. Bărbatul de 24 de ani a fost arestat şi intervenţia promptă a localnicilor a împiedicat un nou dezastru. Pompierii italieni luptă cu peste o mie de incendii de vegetaţie şi cu aceeaşi misiune grea se confruntă şi autorităţile din Croaţia şi Franţa.

Un tânăr rătăcit într-o zonă împădurită de la limita judeţelor Bacău şi Vrancea este căutat, marţi seară, de mai multe echipaje de pompieri şi jandarmi. Salvatorii au reuşit să localizeze telefonul de pe care s-a sunat la 112.

Pagina 14 din 16

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31