fbpx
 
Loc dedicat întregii familii, unde fiecare membru găsește ori o locație potrivită gusturilor sale, ori un eveniment la care să participe sau doar să fie spectator, Palas aduce împreună ieșenii. În acest final de săptămână, în Atrium, revin colecționarii de amintiri, în cadrul Târgului de Artă și Antichități. Tot weekend-ul acesta, vom marca Ziua Jandarmeriei cu mai multe activități, precum: demonstrații de coborâri în rapel, paradă de uniforme de epocă, unitatea canină, traseu aplicativ pentru copii, dar și alte surprize.

În acest sfârșit de săptămână, în Palas, piesa de rezistență o reprezintă obiectele vintage. Vino pe 27, 28 și 29 octombrie 2023 în Atriumul Palas pentru a intra în atmosfera vremurilor de demult, prin intermediul obiectelor de artă și antichități prezentate de expozanți. Poți descoperi poveștile elementelor încărcate de mister, poți oferi casei tale o notă de eleganță prin decorațiunile unice sau poți descoperi bijuterii unice.

În acest sfârșit de săptămână, la Palas, piesa de rezistență o reprezintă obiectele vintage. Vino pe 28, 29 și 30 aprilie 2023 în Atrium pentru a intra în atmosfera vremurilor de demult, prin intermediul obiectelor de artă și antichități prezentate de expozanți. Poți descoperi poveștile elementelor încărcate de mister, poți oferi casei tale o notă de eleganță prin decorațiunile unice sau poți descoperi bijuterii unice.

Obiecte de mobilier elegante, colecții de orologerie, tablouri, monede, argintărie, bijuterii, viniluri și multe alte piese unice așteaptă să fie descoperite cu ocazia primei ediții din acest an a Târgului de Artă și Antichități. La Palas, căutătorii de frumos vor avea parte de o nouă călătorie în timp, de-a lungul a mai multor secole încărcate de atmosfera boemă a istoriei.

Cea mai mare colecție de costume populare, ce se găsesc doar în muzee sau expoziții rare, alături de aproximativ 200 de piese artă tradițională și antichități, este scoasă la licitație peste 2 zile, miercuri, 16 noiembrie.

La Iulius Mall Iași, octombrie este despre artă, despre călătorii imaginare și despre farmecul boem al unor epoci trecute. Până duminică, 16 octombrie 2022, organizatorii invită vânătorii de curiozități și colecționarii de frumos într-o expediţie pasionantă pentru a descoperi din misterele lumii.  

Unii îşi transformă maşinile în bolizi cu sute de cai putere, alţii investesc în sisteme audio sau culori care îţi fură privirea, iar sâmbătă, 23 iulie 2022, cu toții se vor întâlni în parcul Palas și își vor împărtăși pasiunea cu alți iubitori de tunning auto, dar și cu publicul larg. Pe lângă impresionanta expoziție de mașini, vei putea face și o incursiune în lumea obiectelor vintage, la „Târgul de Artă și Antichități”, ce are loc în Atriumul Palas Mall, dar te vei bucura și de Summer Feelings pe Esplanada Palas.

De la mic la mare, Palas vă așteaptă în acest weekend cu evenimente pline de efervescență, ritm și muzică bună. În cadrul Concursului Internațional „Summer Dance Rhythm” și Spectacolului de Balet, dansatori din mai multe categorii vor arată cele mai spectaculoase mișcări ale lor. Tot în acest weekend, colecționarii sunt așteptați să descopere pasaje din trecut, la Târgul de Artă și Antichități.

Un târg al amintirilor, unde timpul a înnobilat obiecte unicat, iar poveștile de demult se aud domol și unde muzica jazz răsună din pick-up-uri, te așteaptă la Palas. Weekendul de Artă și Antichități reunește și în acest final de lună pasionații de istorie în Atrium. Parcul Palas și Esplanada Teatrului Luceafărul vor găzdui o serie de evenimente efervescente, dedicate copiilor și tinerilor.

Un alt final de lună înseamnă o nouă oportunitate de a te îndrăgosti de exponatele disponibile în cadrul Weekendului de Artă și Antichități de la Palas. Obiectele aflate la a doua tinerețe te așteaptă, în perioada 18 – 20 februarie 2022, în Atrium, unde le poți afla povestea. Bijuterii cu eleganță aparte, piese decorative unicat, obiecte de colecție și multe altele te vor fascina cu poveștile ce le acompaniază.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31