fbpx
 
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat joi că a preluat un pachet de 72,5% din acţiunile producătorului român de vehicule Automecanica Mediaş, o tranzacţie care îi extinde amprenta în Europa Centrală, transmite agenţia de presă DPA.

Trei oameni şi-au pierdut probabil viaţa în urma unei explozii într-un atelier al firmei Arsenal, cea mai mare producătoare de armament din Bulgaria, informează agenţia BTA, preluată de Reuters.

24 de angajați ai Serviciului Vamal din Ucraina au fost concediați, iar patru cetățeni străini, printre care și un român, au pierdut cetățenia ucraineană în urma unei anchete a Serviciului de Securitate a Statului, care vizează influența Rusiei asupra activității autorităților vamale din țara invadată de Rusia, potrivit The Kyiv Independent. În urma perchezițiilor la persoanele suspecte, SBU a găsit arme, muniții și explozibili.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că în doi-trei ani în ţara noastră vor exista producţii de drone şi de minisubmarine.

Ministerul Economiei german a aprobat livrarea a 2.700 de rachete sol-aer pentru Ucraina, ţară invadată de forţele militare ruse, transmite DPA, citată de Agerpres.


Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni, 9.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 91.000 de lei.

Deputatul francez Olivier Dassault era fiul lui Serge Dassault, cunoscut industriaş în domeniul aviaţiei şi armamentului.

Poliţiştii de frontieră din Dorohoi au depistat trei cetăţeni africani care au încercat să intre ilegal în România. Cei trei urmau să fie preluaţi şi ajutaţi de doi români cu intenţia de a ajunge în Germania.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni seara că, în ceea ce-l privește, „a fost scos armamentul greu”, după ce cazul referitor la referendum nu și-a atins scopul - acela de a veni la conducerea partidului cel mai probabil o echipă „care să stea cuminte” în perioada alegerilor locale și parlamentare.

„Nu este un dosar glumă, este clar că e o chestiune foarte grea. (...) Cam ceea ce a apărut în comunicatul DNA, cam asta mi-a fost adus la cunoștință ca informație. (...) Nu a fost o zi ușoară. (...) Am încercat să citesc cu atenție comunicatul și celelalte documente, am citit cât am putut, n-am avut prea mult timp astăzi, am avut mai multe activități. Am înțeles că, practic, în 2016 s-a început acest dosar, ba din 2001, ba din 2014... Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în 2016, când, după ce am fost condamnat în dosarul cu referendumul, unde trebuia neapărat ca eu să cedez atunci, și probabil că era o echipă pregătită să preia partidul și să stea cuminți în anul electoral respectiv, am decis împreună în partid, am mers mai departe - victorie mare la alegerile locale, victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, după alegerile parlamentare, „ceea ce a speriat cel mai mult a fost conținutul programului de guvernare, foarte bine făcut și nu ușor de pus în practică”, program care nu lasă „spațiu de manevră” acelor partide care ar putea să-l susțină pe președintele Klaus Iohannis la prezidențialele din 2019.

„Din fericire, avem toate răspunsurile pentru cei care au tot mințit în ultimele luni că nu putem pune în practică programul, dar acest program de guvernare, dorința noastră de a reforma ce este stricat în anumite sisteme sperie. Pe plan politic, programul implementat lasă un spațiu de manevră aproape inexistent pentru opoziție, adică pentru partidele care ar putea — o parte dintre ele — să-l susțină pe președintele Iohannis la alegerile prezidențiale din 2019. Iar, pe de altă parte, sunt instituții și șefi de instituții care încep să-și pună problema dacă cumva, prin absurd, în această țară încep să funcționeze lucrurile, așa cum funcționează în celelalte țări din Europa unde este o democrație consolidată. (...) Și sigur că sunt zbateri serioase (...). Și lupta este îngrozitoare. A fost scos armamentul în primăvară, brusc, deci asta cu referendumul n-a mers, au scos armamentul greu și au început să spună de Brazilia, de Belina, de Tel Drum, pentru a crește un nivel de demonizare în așa fel încât în percepția publică să apară firesc că trebuie să înceapă un nou dosar la DNA și haide să creăm un cadru din asta și să meargă acolo și poate cedează”, a susținut președintele Camerei Deputaților.

El consideră că  „o cedare” introduce rezervă și temeri atât în interiorul grupurilor parlamentare, unde se pune clar un mare semn de întrebare dacă mai există determinarea să meargă până la capăt cu ceea ce s-a început, precum și în Guvern.

Dragnea a denunțat „un sistem de putere paralel, ilegitim care funcționează în România de ani de zile”.

„În ultimele luni de zile au început să apară enorm de multe informații, mărturii, chiar și documente și un sistem care face ceea ce știe să facă cel mai bine, și anume, dosare. Este un instrument tăios, care are ca scop să intimideze (...), de a direcționa o putere foarte mare folosită cu cruzime în mâna celui de care ascultă, cel care patronează acest sistem. Pe de altă parte, sistemul își păstrează și pentru sine o parte din această putere. Unii au spus stat paralel, alții invizibil, alți stat mafiot, alții putere ocultă. Sunt instituții și politice și de forță și încep să iasă la iveală foarte multe lucruri. Asta deranjează, pentru că sistemul și cei care sunt beneficiarii acestor acțiuni profund ilegale, neconstituționale și abuzive încep să fie destul de speriați. (...) Sunt foarte multe fronturi deschise de către noi, pentru că am promis în campanie să facem rânduială în modul cum interacționează și acționează puterile statului și instituțiile statului — să treacă în matca constituțională. Și sunt unii oameni cărora li se înmoaie genunchii”, a afirmat liderul PSD.


Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit 12.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, pe care mai multe persoane intenționau sa le introducă ilegal în ţară peste râul Prut.

 


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31