fbpx
 
Anchetatorii ONU au găsit noi probe ale crimelor de război comise de ruși în Ucraina

Anchetatorii ONU au găsit noi probe ale crimelor de război comise de ruși în Ucraina


Comisia de anchetă creată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului după declanşarea agresiunii ruse contra Ucrainei a găsit ''noi probe că autorităţile ruse au încălcat drepturile internaţionale ale omului şi legile umanitare internaţionale şi au comis crimele de război aferente'', notează vineri AFP şi DPA.

După ce a efectuat 16 noi vizite în Ucraina şi a avut interviuri cu 422 de femei şi 394 de bărbaţi pentru a stabili faptele, comisia de anchetă a publicat un nou raport.
„Comisia este îngrijorată de amploarea, persistenţa şi gravitatea încălcărilor şi crimelor pe care le-a anchetat, precum şi de impactul lor asupra victimelor şi comunităţilor afectate'', insistă noul raport, care vine să completeze anchetele precedente efectuate anul trecut.
„Noi elemente întăresc concluziile precedente ale comisiei, potrivit cărora tortura utilizată de autorităţile ruse în Ucraina şi în Federaţia Rusă este generalizată şi sistematică'', adaugă documentul citat.
Acesta descrie în special ''tratamentele groaznice'', inclusiv bătăi şi şocuri electrice, aplicate prizonierilor de război ucraineni în mai multe centre de detenţie din Rusia sau de pe teritoriile ucrainene aflate sub control rus.
Prizonierii de război ucraineni sunt ţinuţi între 9 şi 15 luni în centrele respective.
De asemenea, raportul documentează ''violuri şi alte violenţe sexuale comise împotriva femeilor în circumstanţe ce relevă tortura'' şi ancheta a permis ''găsirea de probe suplimentare ale transferului ilegal de copii în zone aflate sub control rus''.
Pentru prima dată, anchetatorii se referă la obiecte culturale şi arhive în teritoriile ocupate, în particular în oraşul ucrainean Herson. ''Autorităţile ruse au transferat în Crimeea obiecte culturale ale Muzeului de artă regional din Herson şi Arhivelor provinciei'', au menţionat anchetatorii.
Conform estimărilor acestora, peste 10.000 de obiecte ale Muzeului regional de artă din Herson şi 70% din documentele din clădirea principală a Arhivelor de stat din acest oraş au fost retrase.
Autorităţile locale au invocat necesitatea de a proteja aceste obiecte de distrugeri. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31