fbpx
 
Personal al armatei ruse a intrat într-o bază aeriană din Niger care adăposteşte trupe americane, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial american din domeniul apărării, un demers care vine după decizia juntei din Niger de a expulza forţele americane din ţară.

Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate de armata rusă împotriva rebeliunii grupării de mercenari Wagner, potrivit unor bloggeri militari ruşi citaţi duminică de agenţia DPA.

Ministerul rus al Apărării a confirmat luni că 63 de militari ruşi au fost ucişi într-un atac ucrainean cu rachete HIMARS în estul Ucrainei, dar autorităţile de la Kiev şi bloggeri militari ruşi vorbesc despre un bilanţ al victimelor mult mai ridicat, de sute de morţi şi răniţi, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

Câteva zeci de soții ale unor militari ruși trimiși pe front s-au adunat la granița cu Ucraina și cer să-și ia bărbații înapoi acasă. Femeile spun că soții lor sunt răniți și că vor merge pe front după ei, dacă nu sunt lăsați să plece.

Oficialii ucraineni spun că au descoperit ceea ce descriu drept o „cameră de tortură” folosită de militarii ruși pentru a-i ține pe prizonierii lor în orașul Balaklia, recent eliberat de sub ocupația invadatorilor lui Putin, scrie The Guardian.

O studentă străină a fost arestată în Rusia, autoritățile acuzând-o de „nazism”, după ce a dansat lasciv în fața unui memorial dedicat ostașilor sovietici căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, informează Euronews.com.

Forțele ruse l-au răpit pe primarul orașului Dniprorudne, din sudul țării, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, citat de BBC.


Sute de militari ruşi au fost capturaţi de forţele ucrainene, a anunţat duminică preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite dpa.


Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a supraviețuit după ce trei tentative de asasinat conduse de militari ruși au fost împiedicate în ultima săptămână de armata ucraineană, transmite publicația britanică The Times, citată de G4Media.


Enerhodar este orașul unde a fost construită cea mai mare centrală atomică din Europa, în ceea ce privește capacitatea instalată, iar locuitorii săi, în procent de 61,69% din populație, sunt de naționalitate rusă, conform recensământului din 2001.


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31