fbpx
 
Iulius Mall Iaşi va găzdui mâine, 19 aprilie 2018, un eveniment organizat de studenţi pentru  studenţi.  BEST  Talk  este  o  conferinţă  unde  speakeri  cu  experienţă,  din domenii variate, îi vor motiva şi inspira pe studenţi prin exemplele proprii de reuşită.  

Și în acest an, ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi vin în întâmpinarea celor care se pregătesc pentru Sărbătorile Pascale cu un program special. Astfel, clienţii își pot definitiva listele de cumpărături şi îşi pot petrece minivacanţa relaxându-se la cafenele sau în spaţiile de distracţie.

Hocus-pocus, cozonacus! Este campania de Paște care se desfășoară la Iulius Mall Iași, dar și ideea principală a acestui week-end, dedicat copiilor. Și asta pentru că cei mici sunt invitați la un spectacol de magie, dar și la ateliere de creație. În plus, cumpărăturile se pot transforma într-un bilet de vacanță cu familia, la Disneyland Paris.

Şi în acest an, ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi se alătură iniţiativei internaţionale de protejare a mediului prin stingerea luminilor - „Ora Pământului”.

Pentru că sărbătorile sunt prilej de a petrece mai mult timp cu cei dragi, iar fericirea celor mici este motiv de bucurie pentru întreaga familie, Iulius Mall Iași te poate trimite într-o vacanță în lumea fascinată din Disneyland Paris. În plus, vor fi oferite alte 1.600 de premii pentru un Paște în compania apropiaților.

Primăvara aceasta, „Freedom is the new beauty”! Iulius Mall Iași le propune femeilor să își exprime personalitatea și să-și descopere frumusețea chiar și într-o manieră nonconformistă. Până pe 8 martie, îndrăgita destinație de shopping și recreere le-a pregătit cadouri în ton cu pasiunile lor, dar și sesiuni gratuite de tatuaje temporare cu henna.

 


O nouă destinaţie de cumpărături pentru doamnele şi domnişoarele pasionate de modă s-a deschis la Iulius Mall Iaşi. Brandul NAN – NET SHOP din Republica Moldova şi-a inaugurat, de curând, un magazin la etajul întâi al mall-ului. NAN-NET SHOP se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani, însă orice doamnă îşi va găsi aici, cu siguranţă, cel puţin un articol pe gustul şi stilul său.

Food court-ul din Iulius Mall şi-a îmbogăţit, de curând, oferta culinară cu două noi locaţii. Amatorii de preparate exotice, de pe tărâmurile îndepărtate ale Asiei, sunt aşteptaţi la Sushivo, iar cei care apreciază mâncarea tradiţională din Rusia primesc invitaţie din partea Matryoshka. Ambele sunt situate la etajul doi, în Iulius Mall.

De curând, pasionaţii de lectură au la dispoziţie în Iulius Mall Iaşi o nouă librărie, care le oferă ultimele noutăți din domeniul editorial. Librarium se află la etajul doi al Iulius Mall şi, cu ocazia inaugurării, a pregătit promoţii şi evenimente speciale.

 


Ești student și cu poftă de distracție? Iulius Mall Iași îți oferă nenumărate motive să îți petreci timpul liber la sesiuni prelungite de shopping și întâlniri cu prietenii. „Campus fun starts now” îți aduce șansa de a câștiga o excursie pentru patru persoane la concertul Gorillaz din Londra și peste 1.000 de premii care încurajează buna dispoziție.

 


Pagina 20 din 23

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31