fbpx
 
ELLE ELLE

Carla Bruni-Sarkozy, audiată ca suspect într-o anchetă legată de soțul său, fostul președinte francez


Carla Bruni-Sarkozy, soţia fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, este audiată joi în calitate de suspect într-un dosar al anchetei tentaculare asupra finanţării libiene a campaniei prezidenţiale a soţului său în 2007, informează AFP.

Cântăreaţă şi fostă top-model, azi în vârstă de 56 de ani, Carla Bruni-Sarkozy trebuie să dea explicaţii în legătură cu posibilul său rol în schimbarea depoziţiei intermediarului franco-libanez Ziad Takieddine, care, la sfârşitul lui 2020, şi-a retras brusc acuzaţiile la adresa lui Nicolas Sarkozy, după ce fusese principalul său acuzator în dosarul privind fondurile libiene.
Justiţia suspectează că mai multe persoane din anturajului fostului preşedinte (2007-2012) au orchestrat această retractare, în scopul de a modifica cursul investigaţiilor.
Nicolas Sarkozy, care contestă faptele, a fost el însuşi inculpat la începutul lui octombrie în acest dosar, pentru "influenţare de martor" şi "participare la o asociere criminală în vederea comiterii infracţiunii de fraudă organizată'.
Carla Bruni-Sarkozy, care s-a căsătorit cu Nicolas Sarkozy în 2008, a fost audiată drept simplu martor în iunie 2023 în această anchetă, însă unele elemente l-au determinat pe judecătorul însărcinat cu investigaţiile să o considere suspectă.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, magistratul se întreabă în special asupra posibilei "dorinţe de disimulare" de către Carla Bruni-Sarkozy a contactelor cu Michele "Mimi" Marchand, jurnalistă şi patroană de tabloide, inculpată de asemenea în acest dosar.
Potrivit acestei surse, manechinul ar fi şters toate mesajele schimbate cu Marchand în ziua inculpării acesteia din urmă, pe 5 iunie 2021.
Carla Bruni-Sarkozy ar fi ajutat-o apoi pe Michele Marchand şi pe paparazzo Sebastien Valiela să obţină un test PCR la mijlocul lui octombrie 2020 care să le permită să plece în Liban pentru a realiza interviul ce va duce la retractarea lui Takieddine.
Bruni-Sarkozy este aşteptată joi de anchetatori la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei, lângă Paris.
În acest dosar, sunt deja 11 protagonişti, între care Bruni-Sarkozy, care sunt suspectaţi că au participat, în momente şi grade diverse, la această operaţiune.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31