fbpx
 
Cinci traficanţi de droguri - doi români, doi columbieni şi un israelian - care au creat într-o cabană din judeţul Bihor primul laborator clandestin din România de extragere a cocainei, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, informează Agerpres.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a declarat pentru Fanatik că nu dorește să se întoarcă în România, că ar dori să fie condamnat cu suspendare și să își facă pedeapsa în Italia. Iorgluescu, acuzat de procurori că a ucis un tânăr de 24 de ani după ce a intrat cu mașina într-o intersecție din Capitală cu 145 de km pe oră, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, a mai susținut că „și victima era drogată”.

DIICOT anunţă că, în urma celor 50 de acţiuni operative efectuate miercuri împreună cu Poliţia Română şi sprijinul Jandarmeriei Române, au fost reţinuţi 105 suspecţi/inculpaţi şi a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de alţi 24 de inculpaţi.

Trei traficanți de droguri au fost prinși vineri în Cluj-Napoca, într-o acțiune de amploare a polițiștilor, care a vizat aproape 50 de persoane.

Un polițist de la Rutieră a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. Polițistul din Craiova a fost prins în flagrant chiar în timp ce distribuia cocaină.

Două persoane au fost reţinute şi o a treia a fost pusă sub control judiciar într-o cauză vizând comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, în urma unor percheziţii domiciliare realizate miercuri, la Iaşi, de procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară.

Un șofer român în vârstă de 27 de ani a fost reținut în Olanda după ce a fost prins că transporta în camionul său o cantitate enormă de cocaină de aproape două tone, evaluată de la peste 190 de milioane de euro, relatează NL Times.

Polițiștii Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. Constanța, au realizat o acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc. Un bărbat a fost reținut.

Doi bărbaţi bănuiţi de trafic de droguri de mare risc au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna.

Poliţia din Costa Rica a confiscat 2,5 tone de cocaină pe un terminal de marfă din portul Moin, pe coasta Caraibelor, ascunse într-un container cu destinaţia Europa, a anunţat sâmbătă Ministerul Securităţii Publice, relatează dpa.

Pagina 5 din 19

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31