fbpx
 
Un italian dat în urmărire de 11 ani a fost arestat în Grecia, unde fusese văzut sărbătorind titlul istoric de campioană a Italiei câştigat de Napoli, a anunţat sâmbătă poliţia italiană, potrivit AFP, citat de news.ro.

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros şi şi-a trecut în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, un nou record, după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, cu 7-6 (7/1), 6-3, 7-5.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" pentru 18 persoane.

Perechea româno-maghiară Mihaela Buzărnescu/Fanny Stollar a câştigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu din cadrul turneului de tenis de la Budapesta (WTA), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după victoria cu 6-4, 6-4 în faţa cuplului Aliona Bolsova (Spania)/Tamara Korpatsch (Germania).

Laura Codruța Kovesi, fostul procuror-șef al DNA și actualul procuror-șef european, a câștigat titlul de „Femeie la putere”, la a patra ediție a Premiilor Femeilor din Europa, organizate la Bruxelles.

Gălățenii au acordat titlul de „Cetățean de rușine” unor politicieni pe care i-au votat. Pe primul loc, Nicolae Bacalbașa, în prezent deputat PSD de Galați, la primul mandat, după ce înainte a condus Consiliul Județean. Următorii în top sunt doi edili și un alt deputat, Eugen Durbacă, de la ALDE, venit din PSD, via fostul PC.

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, a participat marți, 04 iunie 2019 la festivitatea de decernare a titlului „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei Naționale.

Maratonistul Tibi Ușeriu anunță că acceptă titlul de „Cetățean de Onoare” al Bucureștiului, dar nu va participa la ceremonia de acordare a acestei distincții. Săptămâna trecută, Primăria Capitalei anunțase că îl propune pe Ușeriu la titlu pentru că reprezintă „un exemplu de curaj, voinţă, dăruire şi performanţă”.

Municipiul Iași a fost declarat oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT și Outsourcing din Europa Centrală şi de Est la o competiție de profil din Polonia.

Gala care s-a desfășurat în această seară la Varșovia a reunit profesioniști din domeniul tehnologiei informației, dar și reprezentanți ai unor firme care au testat ofertele din regiune.

Într-o declarație acordată colegului nostru, Lucian Bălănuță, economistul și antreprenorul IT, Dan Zaharia, unul dintre membrii delegației, afirmă că titlul cucerit de municipiul Iași reprezintă o recunoaștere a importanței industriei IT în zonă și a capacității sale de expansiune.

La competiția Central and Eastern Europe Shared Services And Outsourcing Awards au mai fost nominalizați unul dintre cei mai mari angajatori din Iași la alte două categorii, dar și proiectul FAB LAB Iaşi, cel mai mare spaţiu de co-working din zonă, la secțiunea „Cea mai bună colaborare între mediul de business şi cel universitar”.

Lucian Bălănuță/ FOTO CEE Shared Services And Outsourcing Awards)


Avram Iancu, românul care a înotat cei aproape 3.000 de kilometri în Dunăre de la izvoare la Marea Neagră, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Hunedoara. Ceremonia prin care urma să îi fie înmânat tilul trebuia să aibă loc în sala mare a Consiliului Judeţean Hunedoara, înaintea începerii şedinţei de joi, însă reprezentanţii instituţiei au uitat să îl invite pe hunedorean. Când şi-au dat seama de gafă l-au anunţat de urgenţă şi au amânat cu două ore ceremonia, până când Avram Iancu a ajuns de la Petroşani la Deva. Înotătorul nu s-a supărat însă pe oficiali

 


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31