fbpx
 
Trei persoane, reținute de procurorii DIICOT Bacău pentru trafic de minori, viol, proxenetism şi tâlhărie

Trei persoane, reținute de procurorii DIICOT Bacău pentru trafic de minori, viol, proxenetism şi tâlhărie


Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Bacău pentru trafic de minori, viol, proxenetism, tâlhărie şi folosirea prostituţiei infantile, în urma unor percheziţii domiciliare.

Doi dintre inculpaţi au recrutat anul trecut o minoră, în vârstă de 13 ani, cu care au întreţinut relaţii sexuale prin constrângere, se arată într-un comunicat al DIICOT, remis, miercuri, Agerpres.

Procurorii susţin că după ce au violat-o, cei doi au deposedat-o prin violenţă de bijuteriile din aur, şi, ulterior, au exploatat-o sexual, obligând-o să întreţină relaţii sexuale cu un al treilea inculpat, însuşindu-şi suma obţinută de la acesta din urmă.

„De asemenea, cei doi inculpaţi au încercat să continue exploatarea persoanei vătămate minore prin obligarea acesteia să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane din municipiul Bacău”, arată comunicatul DIICOT Bacău.

Potrivit anchetatorilor, cei trei au vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani.

Miercuri, inculpaţii vor fi propuşi instanţei de judecată pentru arestare preventivă.

În cadrul audierilor, minora a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Covasna şi jandarmilor din cadrul IJJ Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

 

Sursa: Digi24

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31