Prutul la Bivolari e ca o autostradă pentru țigările de contrabandă
„Sunt la serviciu, nu pot vorbi”
În vara anului trecut, familia Sima a vândut și a cumpărat, ambele operațiuni petrecându-se în luna iulie. Astfel, pe 8 iulie 2021, Florin și Roxana Mihaela Sima au vândut familiei Onofrei apartamentul din Strămoșilor în schimbul a peste 70.000 de euro.
Ulterior, pe 29 iulie 2021, soții Sima au cumpărat o vilă în Tomești de la Dan Vasilache. Suprafață terenului este de 1.144 mp. Casa are parter și mansardă și 122 mp suprafață construită la sol. Suprafața desfășurată a imobilului este de 203 mp. La pachet au mai intrat și două garaje.
Prețul tranzacției a fost de 714.308 lei (aproximativ 150.000 de euro). Din sumă, 394.248 lei (82.000 euro) au venit de la Raiffeisen în urma unui credit. Diferența au avut-o soții Sima, probabil din vânzarea apartamentului. „Sunt la serviciu, nu pot vorbi. Revin eu”, a spus Florin Sima. N-a mai făcut-o până la ora publicării acestui articol.
Vila comisarului Sima se vede mare, la stradă, de la câțiva kilometri, când intri în Tomești
Moștenire la Buzău și două mașini în garaj
Noua proprietate a familiei Sima este amplasată la stradă, pe DN 28, spre Chicerea. Casa este poziționată în vârful unui povârniș, unul dintre garaje fiind săpat în pământ. Potrivit declarației de avere, familia Sima deține mai multe suprafețe de teren și părți din două imobile, ca moștenire, în județul Buzău.
Soții Roxana Mihaela și Florin au notat că posedă și două autoturisme, un Renault și un Ford. La capitolul „venituri”, Florin Sima nu a trecut nimic, folosind ca alibi faptul că este „funcționar public cu statut special”. Surse din sistem au afirmat pentru REPORTER DE IAȘI că venitul mediu net lunar al acestui ofițer s-ar cifra la aproximativ 7.000 de lei. Soția, Roxana Mihaela, este profesor la Colegiul Tehnic „Ion Holban” de unde a câștigat 5.700 lei/net/lună pe parcursul anului 2020.
Cu ziduri de piatră, casa polițistului e ca o cetate
Lucrează la Bivolari, epicentrul traficului de țigări
Ofițerul Sima lucrează acum la Sectorul Poliției de Frontieră Bivolari. Structura este frontieră verde, adică nu are punct de trecere spre Republica Moldova, Prutul fiind granița naturală. Aici, Sima este coordonator/șef de tură. Rolul acestui sector este de supraveghere a malului drept al râului. Însă, această zonă, este una dintre cele mai uzitate pentru traficul de țigări pe relația Republica Moldova – România.
„Țigările sunt transportate peste Prut, cel mai des în bărci. Apoi, există două modalități de distribuire în interiorul țării. Fie sunt depozitate într-o casă conspirativă la fața locului de unde, apoi, sunt scoase cu mașini mici în plină zi. Fie transporturile mari au loc dimineața și seara la ora schimbului de tură”, a explicat o sursă sub rezerva anonimatului.
Același om din interior a precizat că, spre exemplu, în luna ianuarie a acestui an, pe la Bivolari a intrat în țară, într-un singur transport, echivalentul unui tir/camion de țigări.
Era șef de tură pe vremea Lotului Albița 1
Când, în 2011, a izbucnit scandalul de corupție din vama Albița (Vaslui), Florin Sima îndeplinea acolo funcția de șef de tură. Sima nu a fost acuzat în această speță. Supranumit Lotul Albița 1, acesta a cuprins 47 de polițiști de frontieră care au fost trimiși în judecată sub acuzația de luare de mită. În 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă. Toți cei 47 au fost condamnați, cu pedepse cuprinse între un an și doi ani și șase luni cu suspendare.
Toți au fost condamnați pentru luare de mită și, totodată, li s-a menținut sechestrul pe bunuri în vederea confiscării sumelor primite necuvenit. Politiștii sunt din Iași, Vaslui, Bârlad și Huși.
Alți polițiști cu averi impresionante
Recent, REPORTER DE IAȘI a scris despre averea polițistului de frontieră Mihai Pavel. Familia agentului Pavel are proprietăți imobiliare impresionante: un apartament de 64 mp (2005), o casă la Breazu de 200 mp (2016), teren și o cabană de 84 mp pe malul lacului Bicaz, în județul Neamț.
Alt caz: soția și cumnatul comisarului șef Leonardo Melinte dețin, în părți egale, o pensiune modernă, cu multiple dotări, la intrarea în Târgu Frumos. Amplasată pe marginea drumului european, are, potrivit propriul site, 29 de locuri de cazare în 14 camere. Există mai multe corpuri de clădire, un restaurant, două terase, un loc de joacă pentru copii. Valoarea imobilelor este de minim 600.000 de euro. Soția lui Melinte conduce un BMW X1.