fbpx
 
Omul de afaceri Cristian Burci a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT în dosarul Romvag Caracal pentru un prejudiciu de aproape 33 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Vizita lui Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Trump a intrat în atenţia anchetatorilor americani, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate anchetei.

Adrian Diţă a fost numit, joi, de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale în Comunicaţii, cu 236 voturi „pentru” şi zece „împotrivă”, informează News.ro.

 


Acuzații grave aduse de o jurnalistă conducerii ziarului „Adevărul”. Ramona Ursu a demisionat miercuri acuzându-l pe patronul ziarului, Cristian Burci că vrea să schimbe politica editorială.

 

Ea și-a anunțat decizia pe Facebook.

 


Un grup feroviar american a anunţat joi intrarea pe piaţa din România după ce a achiziţionat 75% din acţiunile companiei Astra Rail care produce vagoane la Arad. Compania de la Arad aparţinea unui investitor german care a preluat afacerea de la Cristian Burci în urmă cu 4 ani pentru 30 mil. euro.

 

Grupul american Greenbrier și compania Astra Rail care deține cunoscuta fabrică de vagoane de la Arad au anunțat o fuziune în urmă căreia va rezulta o companie numită Greenbrier-Astra Rail.

 

Americanii vor avea 75% din acțiuni în noua companie și vor plăti 60 milioane euro. Astra Vagoane are aproximativ 2.500 de angajați.

 

Noua companie va produce vagoane pentru transportul de marfă, va avea și o divizie de inginerie și va face și reparații, potrivit Hotnews.ro. Operațiunile Greenbrier (cu sediul european la Swidnica-Polonia) vor fi combinate cu cele ale Astra Rail (din Arad și din Germania).

 

La Greenbrier-Astra Rail americanii vor avea 75% din acțiuni, iar pentru asta vor plăți către Astra Rail 30 milioane euro după încheierea tranzacției și alte 30 milioane euro la 12 luni din acel moment.

 

Președintele Astra Rail, Thomas Manns va deține 25% din nouă companie şi va rămâne preşedinte al noii companii, potrivit unui comunicat al companiei.

 

Sediul Greenbrier-Astra Rail va fi în Olanda, iar operațiunile principale vor fi în Polonia și România. Noua companie va avea 4.000 de angajați și șase unități de producție și reparații.

 

Astra Rail deţine fabrici şi operaţiuni atât la Arad, cât şi la Turrnu Severin şi Caracal.

 

Companiile Astra Vagoane Arad, Meva SA şi Romvag Caracal, intrate în insolvenţă în 2010 şi care făceau parte din grupul International Railway Systems, controlat de Cristian Burci, au fost preluate în iulie 2012 pentru suma de peste 30 mil. euro de un investtitor german.

 

Burci, cunoscut ca „regele vagoanelor" prin cele trei firme cu afaceri de sute de milioane de euro înainte de criză, s-a retras complet din această industrie din cauza lipsei comenzilor şi a datoriilor mari acumulate.

 

Activele celor trei fabrici au fost transferate pe o nouă firmă, numită Astra Rail Industries, deţinută de Astra Rail Management B.V din Olanda, cu un pachet de acţiuni de 95%, şi de Astra Rail Management din Germania, cu 5%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Administratorul companiei este Thomas Manns, 39 de ani, născut în Northeim (Germania).

 

(Sursa: realitatea.net)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31