fbpx
 
E ultima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 160.000 de credincioși au trecut în ultimele zile pe la racla aflată sub baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane. Alte câteva mii încă își așteaptă rândul. Oamenii au stat la cozi chiar și 24 de ore, însă nu s-au plâns de frig sau de oboseală.

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, vineri dimineaţa, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva. În jurul orei 6,00, un sobor de preoţi, condus de Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane. Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie. Astfel începe cel mai mare pelerinaj din România, la care sunt aşteptaţi peste 200.000 de oameni.

Patriarhia Română anunță că moaştele Sfântului Spiridon din Corfu (Grecia) vor sta câteva ore în Bucureşti, înainte de a ajunge la Iași.

Le-au crescut de-au scăzut: 10% din totalul salariaților din Sănătate eu lefurile tăiate. „Creşterea” salariilor în sistemul sanitar: la Iaşi, 20% dintre angajaţii de la Spitalul de Copii, 30% dintre cei de la Pneumo şi 50% de la Spitalul Grajduri au avut lefuri mai mici de la 1 martie. Au fost cazuri în care s-au luat salarii mai mici cu 1.200-1.500 de lei faţă de luna precedentă. După ce, iniţial, s-a aratăt inflexibilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, zilele trecute, că „nu are nici o problemă” să facă modificări.

Modificările legislative din Legea salarizării au creat o adevărată isterie în sistemul sanitar ieşean. Mult trâmbiţatele creşteri salariale s-au transformat în diminuări ale veniturilor în momentul modificării regulamentului sporurilor. Cele mai mare pierderi salariale se înregistrează la Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase, Institutul de Psihiatrie „Socola“ şi Spitalul de Psihiatrie Grajduri. Venituri mai mici au avut şi asistentele, infirmierele şi brancardierii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ şi de la „Sf. Spiridon“.

Contre puternice între două mari spitale pe tema unui pacient aflat în stare gravă. Un tânăr de 23 de ani de lângă Roman, stabilit în Germania, a avut un accident în scurta vacanţă pe care a petrecut-o la părinţi. A căzut din copac şi a avut mai multe răni. Cea mai gravă dintre ele s-a dovedit a fi la coloana vertebrală, pe care şi-a fracturat-o. Medicii de la „Spiridon” i-au chemat pe medicii de la Neuro să-l opereze într-o sală pusă la dispoziţie de ei, dar aceştia au refuzat. Mai mult, au refuzat să primească pacientul când s-a pus problema transferului între spitale.

Ziua de sâmbătă, 7 octombrie, a fost una ieşită din comun pentru două mari spitale din Iaşi. S-au contrat pe tema unui pacient accidentat la Roman, în judeţul Neamţ. Medicii unui spital au petrecut ore întregi încercând să-i convingă pe medicii celuilalt spital că este de competenţa lor cazul. Plecând de la această situaţie, este evidentă nevoia unui spital de urgenţe care să acopere toate patologiile.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31