fbpx
 
Deputatul Camelia GAVRILĂ, președinte al Comisiei pentru Învățământ, Ştiință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, și-a prezentat astăzi activitatea parlamentară din primele 6 luni de mandat în cadrul unei ample conferințe de presă, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale - președintele Consiliului județean Iași, Maricel Popa, viceprimarul Municipiului Iași, Radu Botez, consilierul prefectului, Alex Zanoaga, oameni politici - liderul grupului PSD din cadrul Consiliului Județean Iași - Cristian Stanciu, reprezentanți ai oamenilor de afaceri - Paul Butnariu, Președintele Camerei de Comerț Iași,     reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași - prof. dr. Genoveva Farcaș, inspector școlar general, dar și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ - Laviniu Lăcustă, Violeta Amariei și Mirel Pristavu.

 


Deputatul Marius Bodea propune soluţii pentru intrarea în legalitate a mansardelor şi şarpantelor construite ilegal şi consolidarea acestora. Consilierii PNL Iaşi vor instituirea unui Program de finanţare a asociaţiilor de proprietari de către Primăria Iaşi

 

Astăzi a avut loc o conferinţă de presă la sediul PNL, susţinută de Marius Bodea, deputat PNL, şi Răzvan Timofciuc, consilier local PNL.


PSD-ul și-a arătat din nou disprețul și dezinteresul față de copiii României și totodată față de părinții acestora, afirmă deputatul PMP Petru Movilă.

 


În contextul deschiderii noului an şcolar şi a lunii septembrie în care toţi se identifică, dincolo de vârste şi profesii cu şcoala şi educaţia, deputatul PSD Camelia Gavrilă a analizat de la tribuna parlamentului pluralitatea de sensuri ale şcolii româneşti, dar şi dificultăţile, problemele acesteia, prin declaraţia de presă cu titlul  Școala românească – valori, împliniri, contraste, declarație politică prezentată în ședința de plen a Camerei Deputaților din data de 13 septembrie 2017.

 

Camelia Gavrilă a prezentat retrospectiv istoria recentă a educaţiei din perioada postcomunistă, valori tradiţionale importante, principii şi deschideri europene - unele integrate firesc în procesul educaţional, altele insuficient asumate.

 


Deputatul PSD Silviu Macovei l-a interpelat pe ministrul Transporturilor Răzvan Cuc vizavi de trasferul regionalei CFR Marfă de la Iaşi la Galaţi.

 


În calendarul simbolic al unui an,  luna septembrie primește  inevitabil un însemn sacru, dar și sensuri profunde legate de ideea de școală, de educație, de procesul devenirii prin cunoaștere, prin știință, prin cultură.

 

Cu aceleași emoții, părinți și copii, profesori și studenți, absolvenți, tineri sau maturi, învăluiți încă în melancoliile  și amintirile școlii în care ne-am format – toți ne regăsim în universul nobil al învățăturii. Pentru că lumea și viața, în complexitatea lor postmodernă,  sunt  „școli ale cunoașterii și devenirii”, cu atât mai mult etapele concrete de studiu și învățare, de început al ființei prin parcurgerea anilor de școală trebuie să primească atenția responsabilă a societății, sprijinul și prețuirea pentru un domeniu social fundamental.


Puiu Hașotti a demisionat din PNL, partid al cărui membru era din anil 1990. Fostul ministru al Culturii și-a motivat decizia din cauza unor atitudini politice ale liberalilor.

 

„Unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înţelege, fie nu sunt de acord cu ele”, a spus Puiu Hașotti. Fostul ministru al Culturii a mai spus că  PNL-ul de astăzi „nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”.

 


Deputatul PSD Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, a analizat și subliniat într-o declarație de presă importanța turismului pentru comunitatea ieșeană, ținând cont de istoria, tradițiile și  vibrația culturală și spirituală a orașului, dar a constatat și deficiențele  acestui sector, statisticile modeste în raport cu perspectivele de dezvoltare la nivel regional, dar și la nivel național și european.

 

Municipiul Iași rămâne definit ca oraș al culturii, al educației, al unei vocații literare constante și autentice, oraș în care istoria în ipostaza arhaică a culturii Cucuteni se întâlnește cu pagini bogate de medievalitate, dar și cu pulsul dinamic și contrastant al timpurilor moderne și postmoderne. Un asemenea profil a lăsat urme adânci atăt în mentalul colectiv, cât și în plan arhitectural prin clădiri, parcuri și statui, muzee, străzi și monumente. Un ținut cu o resursă istorică și culturală atât de nuanțată și diversă deschide oportunități de valorificare turistică pe care nu le regăsim, însă, în realitățile concrete, în prezența turiștilor, în dinamica economică a comunității noastre – nici la nivel municipal, nici județean.  

 


Deputatul Marius Bodea, președintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, atrage atenția asupra modului în care sunt alocate fonduri pentru festivalurile și sărbătorile organizate cu sprijinul Primăriei Iași.

 


Deputatul PMP Petru Movilă îl acuză pe Maricel Popa, șeful PSD Iași și șef al Consiliului Județean, că i-a blocat discursul pe care urma să-l rostească la Zilele comunei Țigănași.

 


Pagina 17 din 25

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31