fbpx
 
Un militar din Botoșani a murit într-o sală de fitness. Tragedia a avut loc în această dimineață, în timpul unui antrenament. Bărbatul s-a prăbușit din senin, după ce a alergat pe bandă. Medicii de la ambulanță, chemați de urgență, au încercat să-l resusicteze, însă eforturile lor au fost zadarnice. Valentin Căeru s-a stins la doar 32 de ani.

 

Militarul s-a dus în această dimineață să se antreneze într-o sală de fitness din Botoșani. Și-a început încălzirea pe banda de alergat și, după doar 10 minute, s-a așezat pe o bancă ca să-și tragă răsuflarea.

 


Un copil din Botoșani a murit strivit de un copac. Tragedia s-a petrecut într-o pădure, unde băiatul venise împreună cu tatăl și alți săteni ca să adune crengi uscate pentru foc. La un moment dat, adolescentul a fost lovit de triunchiul unui arbore care s-a prăbușit peste el.

 

Incidentul șocant a avut loc în pădurea din localitatea Suhărău, județul Botoșani. Acolo, băiatul, în vârstă de 15 ani,  a mers să-și ajute tatăl să strângă lemne uscate pentru a avea ce să pună pe foc la iarnă.

 

La un moment dat, copilul de 15 ani a vrut să culeagă câteva crengi uscate, însă, într-o clipă fatidică, trunchiul unui copac s-a deprins și l-a strivit.

 


Caz tulburător într-o comună din județul Botoșani. Un copil în vârstă de şase ani a ajuns, în comă alcoolică, la spital, după ce a băut vin.

 


Femeia are patru copii cu soțul ei român și stă de 12 ani în România, dar i-a expirat dreptul de ședere. Voia să treacă vama ca să-și reînnoiască pașaportul, dar polițiștii i-au dat interdicție 18 luni. Familia se vede acum pe fugă, la punctul de trecere a frontierei. Tatăl a rămas cu trei copii în Suceava. Mama, cu al patrulea, în Basarabia, primind interdicție în România! Cazul provocat de birocrație e ca în timpul Războiului Rece.

Actorul Michael Douglas a acordat un interviu pentru CNN, luni, în care, vorbind despre viaţa şi cariera tatălui său, Kirk Douglas, starul hollywoodian a abordat chestiunea imigraţiei şi a spus că în timpul unei plimbări prin Londra, a trecut pe lângă multe clădiri aflate în construcţie, în care a auzit vorbindu-se „doar în limba română”.

 

În acest interviu, acordat jurnalistei Christiane Amanpour, celebrul actor american a vorbit despre viaţa lui, familie, carieră, realizările tatălui său, Kirk Douglas, dar şi despre alegerile prezidenţiale americane, scrie News.ro.

 

Starul american s-a referit la originile familiei sale. Kirk Douglas, care va împlini vârsta de 100 de ani în luna decembrie, a publicat recent un op-ed în The Huffington Post, în care a spus că nu mai recunoaşte America din tinereţea lui, care primea imigranţi, în contextul în care imigranţii au fost cu adevărat „demonizaţi” în actuala campanie electorală americană.

 

„Bunicii mei erau evrei ruşi din Bielorusia, care au ajuns în Statele Unite în 1914. Tatăl meu s-a născut în 1916. Bunicii mei nu erau comunişti, nu vorbeau limba engleză. Însă tata a muncit din greu, a avut un profesor minunat în şcoala generală, care l-a ajutat să obţină o bursă de liceu, a făcut «naveta» spre liceu cu un camion de salubrizare. A muncit, a devenit campion de wrestling, apoi a devenit actor şi a avut o carieră extraordinară”, a spus Michael Douglas.

 

„A strâns o avere mare pe parcursul vieţii, iar acum, a început să o doneze pe toată. A supravieţuit mai multor accidente vasculare cerebrale şi unui accident de elicopter. Iar toate acestea l-au făcut să aibă o atitutine ostilă faţă de ideea construirii unui zid în ţara noastră. În mod sigur, problema imigraţiei din Europa ne aduce aminte că, pe vremea lui, nici catolicii nu erau bine primiţi în Statele Unite. Nici evreii. A existat o animozitate puternică, dar am reuşit să o învingem, pentru că suntem un creuzet. Ne diferenţiem de Europa pentru că suntem o ţară de imigranţi. Nu ar fi deloc onest să dăm vina pe imigranţi pentru problemele economice”, a adăugat starul hollywoodian.

 

„Mă plimbam prin Londra ieri dimineaţă, erau şantiere de construcţii ici şi colo, am auzit vorbindu-se doar în limba română. Există mulţi imigranţi care fac munci pe care mulţi dintre cetăţenii unei ţări aleg să nu le facă. Aceasta este o chestiune la care tatăl meu ţine foarte mult, pentru că îi aduce aminte de propriile lui rădăcini. Avem tendinţa de a uita că noi, cei de aici, din Statele Unite, suntem cu toţii imigranţi”, a mai spus Michael Douglas.

 

Actorul a mai dezvăluit că tatăl lui a supravieţuit unui accident de elicopter în jurul vârstei de 70 de ani, în care şi-a pierdut viaţa un tânăr de 18 ani. Acea tragedie l-a făcut pe Kirk Douglas să îşi pună întrebări, să se redefinească, să studieze religia iudaică cu ajutorul unui rabin şi să se implice în numeroase cauze umanitare.

 

(Sursa: digi24.ro)


Veste cumplită pentru o familie din judeţul Dâmboviţa. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, plecat la muncă în Germania, a decedat în condiţii misterioase chiar în locuinţa pe care i-a pus-o la dispoziţie societatea unde lucra.

 

Familia a aflat de luni ce s-a întâmplat, însă nici până la acest moment nu ştie unde se află corpul neînsufleţit al românului. Nicolae Florea plecase în urmă cu trei săptămâni în Germania pentru a munci într-un abator. Bărbatul vorbea zilnic la telefon cu soţia lui, însă nu s-a plâns niciun moment că ar avea vreo problemă.

 

Florina Druga, soţia bărbatului decedat: „L-a găsit mort în cameră. Nu suferea de nimic. E o moarte suspectă. Nu ştim nimic."

 

Elena Floarea, cumnata bărbatului decedat: „Era sănătos, se simţea bine. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am rămas marcaţi când am auzit chestia asta."

 

Tatăl bărbatului povesteşte că deşi a avut o presimţire legată de plecarea în străinătate, nu a reuşit să îl împiedice în niciun fel.

 

Ion Florea, tatăl bărbatului decedat: „Eu i-am spus, mă, nu pleca nicăieri. Stai aici. Mi-a cerut bani. I-am spus, mă, nu am, ca să nu plece. S-a împrumutat şi tot a plecat, iar acum este decedat. Nu putem să luăm legătura cu nimeni, nu ne ajută nimeni."

 

Rudele bărbatului spun că un inspector de la Serviciul Paşapoarte din Târgovişte a venit la poarta lor să îi anunţe de deces, însă nu le-a dat prea multe explicaţii. Mai mult, familia nu are bani să aducă trupul fără viaţă în ţară.

 

Iulian Florea, fratele bărbatului decedat: „Plecase pentru fetiţe, să îşi facă casă. Om tânăr, în putere. Nu era bolnav, nu nimic."

 

Rudele sunt în stare de şoc şi spun că nu îşi vor găsi liniştea până când nu vor afla cu exactitate din ce cauză a murit bărbatul, pe care îl ştiau sănătos şi în putere. Omul era căsătorit şi avea două fete de 11 şi 17 ani.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


O familie dintr-un mic oraş din Siberia a căpătat o nedorită faimă pe Internet după ce a fost fotografiată de echipa Google într-o postură cel puţin dezavantajoasă.

 

Oamenii locuiesc în Novoaltaisk, un orăşel cu 3.500 de locuitori din Siberia, şi au avut ghinionul ca maşina Google Street View să treacă chiar pe uliţa lor în 2013. Iar imaginile surprinse nu-i avantajează: membrii familiei par să zacă beţi în faţa casei în miezul zilei, printre gunoie şi sticle goale, iar doi dintre ei sunt unul peste celălalt. Şi cum ipostazele pot fi văzute din toate unghiurile, e clar că nu e vorba de un trucaj.

 

Reporterii tabloidului rusesc Life News i-au identificat pe cei fotografiaţi şi au obţinut punctul lor de vedere. Capul familiei spune că se întorceau de la scăldat şi nu erau beţi, doar obosiţi, iar sticlele de băutură erau acolo „printr-o coincidenţă”.

 

„Era o zi normală de relaxare. Nu am deranjat pe nimeni şi nu am făcut sex în public”, a spus bărbatul. Pe de altă parte, autorităţile locale spun că familia este monitorizată de 6 ani pentru consum excesiv de alcool.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Un înalt responsabil de la Ambasada Coreii de Nord din Beijing a dezertat, informează miercuri agenţia de presă sud-coreeana Yonhap.

 

Potrivit unei alte surse doi angajaţi ai ambasadei au cerut azil la misiunea diplomatică japoneză din capitala chineză, transmite AFP.

 

Dacă informaţiile se confirmă, această plecare se adăugă unei serii recente de dezertări ale unor înalţi responsabili nord-coreeni, fapt considerat de unii observatori drept un semn al instabilităţii crescânde în cadrul regimului din Coreea de Nord.

 

Citând o sursă „care cunoaşte bine problemele la Phenian", Yonhap a precizat că înaltul responsabil nord-coreean de la ambasada din Beijing, dar care era afiliat Ministerului Sănătăţii nord-coreean a dispărut împreună cu familia sa la sfârşitul lunii septembrie.

 

Oficialul respectiv era responsabil de aprovizionarea cu produse medicale a unei clinici din Phenian care se ocupă de starea de sănătate a lui Kim Jong-Un şi a familiei sale.

 

Ministerul Unificării sud-coreean - care nu comentează de regulă dezertările nord-coreenilor, în special când este vorba de înalţi responsabili - a indicat că nu este în măsură să confirme această informaţie.

 

La rândul său, cotidianul sud-coreean JoongAng Ilbo informează că doi responsabili ai ambasadei nord-coreene din Beijing au cerut azil în Japonia.

 

Cei doi ar face parte dintr-un organism al guvernului nord-coreean şi nu sunt diplomaţi, precizează o sursă anonimă, citată de publicaţie.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Sugă, a dezminţit orice abordare în acest sens a misiunii diplomatice japoneze.

 

„Nu există niciun pic de adevăr în afirmaţiile potrivit cărora solicitanţi de azil nord-coreeni au contactat Ambasada Japoniei şi nu suntem la curent cu nicio situaţie care implică nord-coreeni care se pregătesc să dezerteze şi să vină în Japonia", a declarat el într-o conferinţă de presă.

 

Coreea de Nord, tara izolată, cu regimul cel mai închis din lume, este afectată în ultimul timp de o serie de dezertări ale unor înalţi responsabili, precum ambasadorul adjunct în Marea Britanie, care a trecut în Coreea de Sud.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Un copil de cinci ani a murit în urma unui accident stupid. A fost călcat de un camion chiar în curtea familiei sale. Mama micuţului l-a scăpat din braţe chiar în spatele camionului care mergea în marşarier. Medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa.

 

Groaznicul accident a avut loc într-o gospodarie din localitatea Dealu Crucii din judeţul Botoşani. Din câte se pare copilul era în brațele mamei sale, care este însărcinată, iar la moment dat femeia l-ar fi scăpat fix în spatele unui camion care se afla în curte, chiar în momentul în care șoferul a efectuat o manevră de mers cu spatele. Copilul a căzut cu capul sub roată, fiind aproape strivit.

 

Rudele micuțului au sunat la 112, iar spre locul solicitării a plecat un echipaj de ambulanță. Șoferul camionului l-a luat pe copil, l-a urcat într-o mașină și a plecat în întâmpinarea ambulanței.

 

Copilul a fost transportat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani și a fost preluat imediat de medici. După ce a fost intubat, micuțul a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie din Iași.

 

Pe drum a intrat în stop cardio-respirator de două ori, însă a fost resuscitat și inima a început din nou să-i bată. Ajuns însă la spital, copilul a intrat din nou în stop și nu a mai putut fi salvat.

 

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, însă accidentul nu este considerat unul rutier, pentru că evenimentul a avut loc în curte și nu pe un drum public.

 

(Sursa: b1.ro)


Aurelian Preda a murit. Lumea artistică din România a fost zguduită, marţi seară, de încă o veste tragică. Cunoscutul cântăreţ de muzică populară şi prezentator de emisiuni de specialitate Aurelian Preda a încetat din viaţă.

 

Aurelian Preda a murit. Artistul a murit la orele 18.10, într-o clinică privată din Austria, după ce s-a luptat o bună perioada de timp cu o boală incurabilă.

 

 „Nimic nu l-a mai putut salva! Avea doar 47 de ani, dar destinul a fost necruţător cu el. Dumnezeu să-l odihnească", au spus apropiaţii lui Preda pentru WOWbiz.ro!

 

Cântăreţul de muzică populară şi-a pierdut tatăl când avea doar 12 ani. Rămas fără părinte, viaţă a devenit tot mai grea, iar la 14 ani, pentru a-şi putea să-şi continue studiile, Aurelian Preda a fost nevoit să vândă la aprozar.

 

A făcut tot ce i-a stat în putinţă să termine şi o facultate de muzică, urmând ca apoi să ajungă pe scenă şi să cânte în faţă tuturor românilor. Chiar dacă era îndrăgostit de muzică populară, Marinela, o colegă de liceu, a reuşit să-şi câştige şi ea un loc în inima artistului.

 

La scurt timp după ce s-au căsătorit au venit pe lume şi cei trei copii ai lor.

 

Împreună s-au mutat în Italia, unde au dus o viaţă de basm. Însă acum doi ani visul lor superb s-a transformat într-un coşmar.

 

La începutul lui 2010, solistul argeşean a aflat că suferă de cancer. Când a primit cumplită veste, Aurelian Preda a hotărât să-şi ferească familia de suferinţă prin care va trece atunci când va începe tratamentul împotriva bolii.

 

Pentru o perioadă a ales să-şi lase rudele în Italia, iar el să vină la tratament în România. A suferit 4 operaţii, dar a făcut şi mai mutle vizite la Mormântul Sfânt, totul în speranţa că se va vindecă.

 

Cântăreţul de muzică populară şi-a pierdut tatăl când avea doar 12 ani. Rămas fără părinte, viaţă a devenit tot mai grea, iar la 14 ani, pentru a-şi putea să-şi continue studiile, Aurelian Preda a fost nevoit să vândă la aprozar.

 

 

A făcut tot ce i-a stat în putinţă să termine şi o facultate de muzică, urmând ca apoi să ajungă pe scenă şi să cânte în faţă tuturor românilor. Chiar dacă era îndrăgostit de muzică populară, Marinela, o colegă de liceu, a reuşit să-şi câştige şi ea un loc în inima artistului.

 

La scurt timp după ce s-au căsătorit au venit pe lume şi cei trei copii ai lor.

 

Împreună s-au mutat în Italia, unde au dus o viaţă de basm. Însă acum șase ani visul lor superb s-a transformat într-un coşmar.

 

La începutul lui 2010, solistul argeşean a aflat că suferă de cancer. Când a primit cumplită veste, Aurelian Preda a hotărât să-şi ferească familia de suferinţă prin care va trece atunci când va începe tratamentul împotriva bolii.

 

Pentru o perioadă a ales să-şi lase rudele în Italia, iar el să vină la tratament în România. A suferit 4 operaţii, dar a făcut şi mai mutle vizite la mormântul sfânt, totul în speranţa că se va vindecă.

 

„Am încercat să ţin ascuns acest lucru pentru că am încercat să-mi protejez familia, aşa cum este normal şi firesc. M-am simţit din ce în ce mai rău. Boală a intrat pe făgaşul ei. Nu a fost deloc uşor. A urmat acea perioada cruntă cu citostatice, intervenţii şi foarte multă suferinţă. Sunt capabil să duc boală mai departe. Asta nu înseamnă că nu sunt pregătit să şi mor, acum, mâine, peste 10 sau peste 20 de ani", povestea Aurelian Preda, pentru kanald.ro, în luna mai a anului 2016.

 

(Sursa: realitatea.net)


Pagina 23 din 24