fbpx
 
CHIRICA, PRIMARUL MAFIEI: Arhitectul-șef ia 100.000 de euro de la Clanul Plugaru-Cheșcu

CHIRICA, PRIMARUL MAFIEI: Arhitectul-șef ia 100.000 de euro de la Clanul Plugaru-Cheșcu


Arhitectul-șef al Iașului vinde cu 100.000 de euro un teren familiei care construise trei blocuri fără autorizație, în cea mai scandaloasă afacere imobiliară din Iași a ultimilor ani. Blocurile din Aurel Vlaicu 49 au fost construite fără autorizație. Poliția Locală a pierdut procesul dintr-un motiv stupefiant: lipsa calității procesuale. De trei ani, primarul Mihai Chirica n-a numit un director general la Poliția Locală. S-au pierdut peste 20 de procese din cauza acestei chichițe procedurale în dosare imobiliare. Colac peste pupăză, Alexandru Mustiață, fostul arhitect-șef, a vândut un teren familiei care construise cele trei blocuri din Aurel Vlaicu. La aceste imobile n-a existat niciodată PUZ și nici autorizație de construcție.

 

Alexandru Mustiață a venit de nicăieri, a stat un an șef la Urbanism și a plecat din nou în anonimat. Mustiață a picat penibil de două ori concursul de arhitect-șef al Iașului, examenele având loc la București, și apoi și-a cerut transferul la Inspectoratul de Stat în Construcții, altă sinecură călduță.

Nimeni n-a știut de unde a apărut și ce l-a recomandat, în afara averii impresionante a tatălui său, fost șef la Garda Financiară Botoșani. Cunoscătorii spun că, prin Mustiață, manevrat pas cu pas de viceprimarul Harabagiu, imobiliarii și-au pus propriul om în inima sistemului de aprobare a proiectelor de urbanism. Primarul n-a explicat niciodată de ce l-a ales, ca și cum n-ar fi avut niciun argument rezonabil.

Dar omul dezvoltatorilor a ajuns să facă afaceri chiar cu dezvoltatorii. Alexandru Mustiață a vândut un teren cu 100.000 de euro Ancăi Condurache exact când aceasta era în proces cu Primăria din cauza a două blocuri construite fără autorizație. Ulterior, s-a declarat în conflict de interese, dar a luat banii.

 

Cele trei blocuri construite pe numele Ancăi Condurache. În 2015 se ceruse o autorizație pe „locuință colectivă mică” și au apărut 137 de apartamente

 

Mustiață a luat de la executor

Mustiață și soția au cumpărat terenul de 556 mp de la nr. 42 al străzii Vasile Lupu în aprilie 2016. La ora aceea, tânărul arhitect avea un cabinet privat cu o cifră de afaceri derizorie. El a cumpărat prin executor, la o licitație, un teren care fusese deja devalorizat de trei ori. Suprafața e la stradă, mai sus de biserica de pe Vasile Lupu, și fusese cumpărată de Irina Ișoveanu în 2007, aproape de punctul maxim al bulei imobiliare, cu exorbitanta sumă de 150.000 de euro.

Intrată în incapacitate de plată după criza financiară, Ișoveanu nu și-a mai plătit ratele și Volksbank i-a executat bunul. „Nu mai țin minte câți au fost la ultima strigare, dar a fost concurență”, spune Irina Ișoveanu.

Alexandru Mustiață cumpără terenul și chiar depune o cerere de certificat de urbanism pentru construirea unui sediu pentru firma sa de arhitectură.

 

 

Vecina Anca Condurache

Dar în septembrie 2016, Mustiață se angajează la Primăria Iași, inspector la Urbanism, iar de la 1 ianuarie devine arhitect-șef al orașului. Pe 1 septembrie 2017, șeful Urbanismului vinde terenul din Vasile Lupu cu 100.000 de euro, avantaj de 60.000 de euro față de prețul din urmă cu un an, cumpărătoarea fiind Anca Elena Condurache.

Straniu este că, doar cu o săptămână înainte de tranzacție, sus-numita depusese la Primărie o nouă cerere de intrare în legalitate a unuia dintre cele mai scandaloase proiecte imobiliare construite vreodată la Iași. E vorba de cele trei blocuri construite în Aurel Vlaicu, numărul 49. Cumpărătoarea era și petentă la arhitectul-șef, vânzătorul terenului.

Alexandru Mustiață a spus că Anca Condurache îi era vecină pe Vasile Lupu și că a vrut să facă o alipire: „Prețul a fost corect, la valoarea pieței, ea avea un teren mai mare alături și voia să construiască”. Întrebat de dosarul de autorizare al proiectului din Aurel Vlaicu, aparținând lui Condurache, fostul arhitect-șef a spus că nu-și amintește și că vrea să-i fie adresate întrebările pe mail.

 

Alexandru Mustiață a luat 100.000 de euro de la Anca Condurache când era arhitect-șef

 

„Prețul terenului a fost corect”

Anca Condurache n-a putut fi contactată, fiind plecată în vacanță în Dubai. Soțul ei, Doru Plugaru (acesta fiind un pseudonim sub care este cunoscut public, numele real fiind Dragoș Dumitroaie), ne-a declarat că nu știe decât vag situația juridică a blocurilor din Aurel Vlaicu, trebuind să o așteptăm pe soția sa, peste două săptămâni. „Unul e autorizat din 2015, altul din 2016 – parcă, iar al treilea e acum în curs de autorizare, ne mai trebuie un aviz PSI și gata”. Precizăm că toate cele trei construcții, totalizând 137 de apartamente, au fost date în folosință în urmă cu doi ani, la începutul lui 2016.

Despre tranzacția cu arhitectul-șef, Plugaru spune că a fost corectă: „Am cerut evaluare, 200 euro/mp, noi mai aveam acolo 1.500 mp și vrem să construim ceva mare”. În noiembrie 2017, Anca Condurache a depus o cerere de autorizare pentru o clădire de birouri și locuințe colective pe Vasile Lupu nr. 42-44.

 

Nu există PUZ

Dar clienta lui Mustiață era plină de scandaluri imobiliare. Condurache este soția lui Plugaru, care, la rândul lui, e cumnatul lui Gheorghe Cheșcu, formând un clan cu afaceri imobiliare răspândite în tot orașul, dar cu precădere în Tătărași. Specificul acestei familii extinse: ridică blocuri în mare viteză, fără să mai aștepte autorizarea.

Cazul blocurilor din Aurel Vlaicu (mai jos de Doi Băieți, în spatele fostului sediu E.On), ridicate pe numele Ancăi Condurache, este revoltător. Cronologia este următoarea:

PASUL 1. 3 IUNIE 2015: Anca Condurache depune la Primărie PUZ pentru construire imobil locuințe colective și demolare construcții existente. Aceasta însemna dezbatere, postare pe site-ul Primăriei, Consiliu Local, luni și luni de zile de așteptare. REPORTER DE IAȘI a verificat, număr cu număr, toate hotărârile adoptate, acest PUZ nu a ajuns niciodată în Consiliul Local.

PASUL 2. 15 IUNIE 2015 (după 12 zile): Condurache depune o nouă cerere în Aurel Vlaicu 49: construire locuință colectivă mică prin demolare construcții. Singura logică pentru acest demers ar fi că i s-a spus că nu trebuie PUZ pentru așa ceva și a depus ciudățenia pe 15 iunie. Degeaba: nici în acest caz, de atunci și până în prezent, nu există în site-ul Primăriei nicio autorizație de construcție pentru această adresă.

Precizăm că familia Condurache-Plugaru se apucase deja de construit cele trei blocuri, fără acoperire legală.

Blocurile ridicate fără autorizație sunt extrem de înghesuite. Sunt doar 25 de locuri de parcare la 137 de apartamente

 

Joaca de-a judecata

PASUL 3. 9 IULIE 2015. Poliția Locală o amendează cu 1.000 de lei pentru lucrări fără autorizație. La acel moment era doar parterul, placă din beton.

PASUL 4. 24 NOIEMBRIE 2015. Poliția Locală cere în instanță desființarea lucrărilor. Blocurile erau deja în fază avansată.

PASUL 5. 12 IULIE 2016. Anca Condurache depune cerere de intrare în legalitate, respinsă pe motiv că nu pot fi inițiate și aprobate documentații de Urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire. Neexistând PUZ, n-aveau ce să remedieze.

 

O autorizație pierdută în neant

PASUL 6. 4 AUGUST 2016. Lovitura de teatru: Poliția Locală pierde procesul în prima instanță din cauza unei chichițe birocratice: lipsa calității procesuale. Plângerea trebuia semnată de directorul general, Poliția Locală funcționând de trei ani doar cu director adjunct, Georgel Grumeza.

Viciul e stupefiant: Primăria are pierdute peste 20 de procese în domeniul imobiliar doar pentru că postul de director general al Poliției Locale este înghețat. După suspendarea lui Liviu Hliboceanu (Dosarul „Amanta” – aprilie 2015), Mihai Chirica n-a mai făcut nicio numire pe post, deși surse autorizate din domeniul juridic spun că funcția putea fi ocupată temporar, fără probleme, și că se putea organiza chiar și concurs.

PASUL 7. 23 AUGUST 2016. Condurache depune din nou cerere intrare în legalitate. Nu mai scrie nimic în dreptul acestei cereri. Este ultima mențiune oficială a Primăriei pe acest proiect imobiliar. Dosarul stă ascuns în sertarele Serviciului de Urbanism.

REPORTER DE IAȘI a solicitat oficial răspunsuri de la șefii Primăriei. Singura reacție a fost, ca și în alte rânduri, că această cerere a fost înregistrată.

A fost aprobată această ultimă cerere de intrare în legalitate, după ce în urmă cu o lună fusese respinsă, neexistând un PUZ și în condițiile în care Primăria pierduse procesul doar pe o chestiune procedurală și nu pe fond? De ce nu sunt afișate public autorizațiile de construcție? Niciun răspuns. 

 

Viceprimarul Gabriel Harabagiu (stânga) și primarul Mihai Chirica țin dosarul de autorizare la secret

 

Proces pierdut definitiv

PASUL 8. 12 APRILIE 2017. În apel, Poliția Locală pierde definitiv pe lipsa calității procesuale. Cele trei blocuri erau deja finalizate și vândute. În septembrie 2017, Mustiață îi vinde terenul lui Condurache cu 100.000 de euro. Doru Plugaru spune că tranzacția i-a afectat procesul de autorizare, Mustiață declarându-și conflictul de interese și abținându-se să-i semneze personal documentele.

Poliția Locală și Primăria Iași s-au făcut de râs în procesul cu Anca Condurache. Deși s-au pierdut zeci de procese, șefii Primăriei n-au întreprins nimic să remedieze problema. Mandatul de arhitect-șef al lui Alexandru Mustiață s-a suprapus un an de zile peste această tărășenie.

 

Locatar pe Aurel Vlaicu: „Blocul nu este intabulat”

Cele trei blocuri din Aurel Vlaicu totalizează 137 de apartamente într-o înghesuială de nedescris. Sunt blocuri tip-ciupercă, amprenta la sol și suprafața totală construită nefiind menționate oficial. Sunt doar 25 de locuri de parcare, restul parchează pe trotuare, de-a lungul bulevardului.

Ana Maria locuiește într-unul din cele trei blocuri: „Am o promisiune de vânzare, făcută la notariat și care expiră în doi ani, deja e depășit termenul. Clauza era că, dacă vreau, pot rezilia contractul după acești doi ani și primesc înapoi valoarea apartamentului și o despăgubire de 2.000 de euro. Blocul nu este intabulat. Am un apartament cu două camere”.

La imobilul vecin, din dreapta, la stradă, un alt locatar iese din casa scării. Este taximetrist dar nu vrea să-și dea numele. „Blocul este intabulat, altfel nu-l puteam lua prin bancă. Locuiesc aici de doi ani, celelalte două blocuri știu că au probleme. Locurile de parcare sunt puține, eu mi l-am cumpărat de la început”.

Și Cheșcu a construit un bloc fără autorizație pe Vasile Lupu

 

Cheşcu-Condurache: ilegalităţi imobiliare în serie

Cumnaţii Cheşcu şi Condurache au pe răboj, în ultimii ani, mai multe proiecte imobiliare cu probleme. Patronul Flux este faimos pentru metoda „construiesc ilegal, apoi solicit de la Primărie intrarea în legalitate”, singura sancţiune fiind o amendă modică.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este blocul de pe Vasile Lupu numărul 95, pentru care a primit aprobare de a ridica parter şi un etaj, dar a construit şase etaje. Flux a contestat amenda de 10.000 de lei, a pierdut procesul definitiv în 2015, dar Poliţia Locală nu a mai făcut pasul următor, de a depune o acţiune de desfiinţare a lucrărilor fără autorizaţie, ceea ce este foarte ciudat.

Lăsat în pace de autorităţi, Cheşcu a vândut deja zeci de apartamente din bloc, promiţând cumpărătorilor că situaţia se va rezolva după adoptarea noului Plan Urbanistic General.

Recent, şi Condurache a beneficiat de ochii închişi ai autorităţilor. Ea a preluat un proiect de pe Iancu Bacalu nr. 33, despre care documentele arătau că în fază iniţială trebuia să ducă la construirea, pe un teren mic, de 337 mp, a unei case individuale P+1+M. Condurache a edificat un bloc D+P+1+M, cu locuri de parcare direct pe trotuar.

„Mulţi dintre cei care locuiesc aici au crezut că acolo apare o casă, nu un bloc. Aşa s-a făcut informarea, că este locuinţă, nu bloc de apartamente”, a declarat în luna ianuarie 2018, pentru REPORTER DE IAŞI, proprietara unei case situate pe Iancu Bacalu. Poliţia Locală a susţinut că totul e în regulă.

Un scandal a izbucnit în 2013 în Tărăraşi, după ce vecinii spălătoriei administrate de Condurache pe un teren al lui Cheşcu s-au plâns la Primărie că activitatea se desfăşoară pe trotuar, circulaţia pietonilor fiind blocată. Pe site-ul domnuleprimar.ro, Primăria a răspuns la sesizări prin aceeaşi placă: „Totul e în regulă”.

 

 

Grup de interese înlocuit cu altul

Una dintre primele măsuri luate de actualul edil după ce l-a înlocuit pe Gheorghe Nichita la şefia Primăriei a fost eliminarea din structură a arhitectului-şef Tudor Vericeanu, cel de pixul căruia depindeau multe dintre autorizaţiile de construcţie din oraş. Vericeanu a fost retrogradat din funcţie şi supus mai multor presiuni până a plecat din Primărie.

„Peste tot erau discuţii privind suspiciuni de dare şi luare de mită referitoare la unele proiecte care s-au derulat în Iaşi. Prin urmare, un rău de care trebuie să scăpăm”, îşi justifica, public, Mihai Chirica atacurile la adresa lui Vericeanu.

O declaraţie de faţadă, după preluarea puterii la Serviciul de Urbanism cei în jurul cărora au planat suspiciuni legate de proiecte imobiliare controversate fiind apropiaţi sau persoane impuse în funcţie de actualul primar: arhitectul-şef din 2017 Alexandru Mustiaţă, pesedistul Florin Boca, care a fost nevoit să-şi dea demisia de la şefia Comisiei de Urbanism din Consiliul Local, Ghiocel Asimionesei sau Daniel Niculiţă. Ultimii trei au fost, direct sau indirect, beneficiarii unor autorizaţii controversate.


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31