fbpx
 
Indicele Dow Jones evolua la niveluri record joi, la deschiderea bursei de pe Wall Street, conservând elanul după alegerea lui Donald Trump la preşedinţia americană, scrie AFP.

 

În jurul orei 14,35 GMT, indicele vedeta Dow Jones Industrial Average câştiga 98,17 puncte, respectiv 0,53%, până la 18.687,86 puncte.

 

În primele minute a urcat până la 18.712,55 puncte, un nivel neatins niciodată în cursul unei şedinţe.

 

Nasdaq, cu dominantă tehnologică, câştiga şi el 28,77 puncte, respectiv 0,55%, până la 5.279,84 puncte.

 

Această reacţie favorabilă a bursei americane este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în timpul campaniei, Wall Street a scăzut în general atunci când evoluţia era considerată nefavorabilă lui Clinton, democrată fiind considerată o garanţie a continuităţii, în contrast cu imprevizibilul Donald Trump.

 

Printre explicaţiile avansate, unii analişti cred că investitorii încearcă să se concentreze pe aspectele considerate favorabile în programul lui Trump, în special planul de relansare a infrastructurilor şi vaste reduceri de impozite, şi să nu ia în calcul deocamdată aspecte ameninţătoare cum ar fi protecţionismul afişat de republican.

 

(Sursa: HotNews.ro)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31