fbpx
 
Ungaria ar putea ajunge să aibă 2 dintre cele 16 echipe ale primei ligi de fotbal din România, dacă FK Csikszereda Miercurea Ciuc va trece de Dinamo București în meciul de baraj pentru Superligă, acolo unde se află deja Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Ministrul maghiar al Economiei susține că ungurii trăiesc mai bine și sunt mai bogați decât românii, chiar dacă PIB-ul României l-a depășit pe cel al Ungariei. În plus, economia Ungariei este bazată pe export, nu pe consum, ca a României.  

Un confident experimentat al lui Vladimir Putin și analist la agenția de știri de stat rusească Sputnik a lansat un scenariu șocant în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene.

Partidul Câinelui cu Două Cozi (MKKP), o formațiune înființată în 2006 ca o satiră la adresa puterii, a devenit una dintre figurile reprezentative ale opoziției din Ungaria și ar urma să intre în Parlamentul European.

Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó, a precizat că NATO a trecut peste Linia Roșie, relatează portfolio.hu.

Medicul român Dan Stamatiu, care și-a ucis amanta în Ungaria și l-a împușcat pe soțul acesteia, va fi adus în țară. Acesta este condamnat la închisoare pe viață pentru crima pasională comisă în urmă cu opt ani, chiar în fața copiilor cuplului.

Entităţi apropiate de premierul ungar Viktor Orban au participat în secret la preluarea principalului post TV de ştiri european, Euronews, conform unei investigaţii realizate de media maghiare, franceze şi portugheze, citată vineri de AFP.

Patru oameni au murit şi alţi şapte au fost răniţi duminică în Ungaria după ce un vehicul care participa la un raliu a ieşit de pe traseu şi a intrat în spectatori, au anunţat autorităţile, transmite AFP.

Ungaria vrea să devină o putere maritimă, iar primul pas este să își facă propriul său port- la Trieste, în Italia. Budapesta a concesionat în 2021 zeci de hectare în orașul de la Marea Adriatică, unde construiește un port care va fi gata în 2026.

Românii sunt cei mai generoși europeni în ceea ce privește vârsta până la care consideră că tinerii ar trebui susținuți financiar de către părinții lor, se arată într-un sondaj realizat de un institut de stat din Ungaria în 12 țări.

Pagina 1 din 22

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31