fbpx
 
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş efectuează, marţi, şase percheziţii domiciliare într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri, în urma înregistrării fictive a unor servicii medicale, trimise spre decontare Casei de Asigurări de Sănătate, cu un prejudiciu de peste 2 milioane de lei.

Cățeii de la Padocul Miroslava au trecut printr-un chin inimaginabil din cauza celor care aveau sarcina administrării așezământului. Animalele au fost lăsate să moară de foame, într-o mizerie de nedescris. Câinii au fost lăsați bolnavi, fără tratamente, deși padocul are contract de colaborare cu un veterinar.
Acesta a decontat aporoape 10.000 de euro în ultimele 4 luni pentru servicii prestate, dar nu a ajuns aproape niciodată la padoc. El însuși recunoaște acest lucru și, după provocarea scandalului public, și-a luat concediu de la principalul său loc de muncă, clinica Facultății de Medicină Veterinară, pentru a putea îngriji câinii din Miroslava.

Un director adjunct în cadrul Serviciului Public de Utilităţi Municipale din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Târgu Mureş, Şagău Zenovia Maria, a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupţie, alături de administratorii unei firme şi o serie de angajaţi, în legătură cu decontarea nelegală a unor facturi de peste 2 milioane de lei, pentru o serie de materiale de construcţii.

Sunt simple planuri care trebuie scrise pe hârtie: planificare pentru dezvoltare urbană și mobilitate

Mai trebuie digitalizate câteva sute de mii de documente de la Finanțele Locale și făcute niște cursuri de specializare cu o mână de angajați

Executantul este Urban Scope, desprinsă din coasta celebrului Urdăreanu, patronul UTI din București, care a făcut proiectul de semaforizare inteligentă. N-avem management inteligent, ci doar un dosar DNA

Urban Scope are, la nivel național, peste 100 de contracte publice de „dezvoltare strategică” pe bani europeni

La Iași, din 700.000 de euro, se decontaseră la 31 decembrie 2021 doar 64.000 de euro

Șefa Direcției de Proiecte Europene din Primărie spune că lucrările sunt cam la 60%, lucrurile fiind blocate la ADR Nord-Est

Trei poliţişti de frontieră au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că s-ar fi ajutat reciproc pentru decontarea unor servicii fictive de cazare.

Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, a mers la DNA, joi dimineață, pentru audieri într-un dosar în care este acuzat de procurori că ar fi încasat ilegal bani pentru sute de ore suplimentare, în starea de urgență. În acest dosar sunt vizați și colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea.

Secretarul de stat colonel medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică a municipiului București, în urma unei decizii a ministrului Sănătății Nelu Tătaru.

Comisia Europeană a rambursat României 104 milioane de euro din totalul de 121 milioane de euro transmise spre decontare prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014 - 2020, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

S-a orientat rapid şi pentru a-şi conserva interesele a mutat farmaciile pe o firmă cu „cazier curat”. Aceasta este miza unui proces dintre Farma Rod şi Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi. Şefii farmaciei contestă măsura reţinerii a aproape 5,7 milioane de lei din banii pe care Casa urma să-i deconteze în baza unui contract de furnizare de medicamente. În primă instanţă, Farma Rod a pierdut, magistratul respingând acţiunea ca nefondată.

Una dintre cele mari sancţiuni dictate vreodată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi a ajuns pe masa judecătorilor.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31