fbpx
 
Așa va arăta, în final, blocul din Copou pentru care s-a aprobat, în august 2019, ridicarea unei „locuințe colective mici” Așa va arăta, în final, blocul din Copou pentru care s-a aprobat, în august 2019, ridicarea unei „locuințe colective mici”

Septuagenara Trocin, din clanul Cordunenilor, face bloc în Copou cu 10 apartamente peste autorizație. Primăria lui Chirica nu vede


O septuagenară, asociat unic și administrator al unei firme, ridică un bloc în Copou, cu încălcarea indicatorilor urbanistici din autorizația de construire. Elena Trocin deține cei 820 mp de teren pe strada Friederick (lângă Penitenciar) și prin firma sa, Executive Star, construiește un imobil cu mai multe niveluri. În autorizație sunt două de subsol, parter și două etaje. Pe site-ul de prezentare a proiectului, subsolul a dispărut complet și sunt menționate ca fiind parterul și 4 etaje.

„Acum se fac actele pentru o supraînălțare: un penthouse care va fi al băiatului doamnei dezvoltator”, a spus un agent de vânzări. Elena Trocin este mama lui Andrei, zis „Diavolu”, parte a clanului Corduneanu.

În autorizație au fost aprobate 12 apartamente, pe site au fost scoase la vânzare câte 4 pe nivel, adică 20 de locuințe, exceptând penthouse-ul fiului. Practic, cele două niveluri de subsol au fost transformate, fără reautorizare, în locuințe, de aici și plusul de 8 apartamente. Un venit suplimentar de 500.000 de euro.

Așa arată șantierul în acest moment

Autorizație: 12 apartamente cu una și două camere

Terenul de 820 mp a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare între Tamara Borș și Elena Trocin. Tranzacția a fost perfectată în octombrie 2018, Trocin plătind pentru această parcelă 30.000 euro.
În luna august a anului trecut, Trocin a primit autorizație de construire de la Primărie pentru un imobil cu următorii indicatori: procentul de ocupare a terenului (POT) – 30%, coeficientul de utilizare a terenului – 0,9, regim de înălțime 2S+P+2E. Numărul de apartamente a fost fixat la 12 (din care trei cu o cameră și 9 cu două camere). Au fost prevăzute și locuri de parcare, 8 subterane și patru supraterane, deci 12 în total.
Lucrările sunt în plină execuție, în luna iunie a acestui an o comisie a Primăriei certificând un grad de realizare de 30%. Documentul semnat de arhitectul-șef al Iașului a fost eliberat pentru înscrierea construcției în cartea funciară. Scopul a fost, cel mai probabil, ca dezvoltatorul să poată vinde locuințele încă din faza de execuție beneficiarilor programului Prima Casă și celor cu credite bancare.
În realitate: și apartamente cu trei camere. 20 în loc de 12
Respectivul proiect imobiliar, botezat Hay Panoramic Residence Copou, are o pagină proprie de web și una de Facebook. „Apartamente de lux cu 1, 2 și 3 camere! Finalizare martie 2021”, este unul dintre anunțurile de pe pagina de Internet a proiectului. Așadar, au fost scoase la vânzare și apartamente cu 3 camere, deși a fost autorizată doar construcția celor cu una și două camere. Ar fi prima inadvertență.

A doua: numărul de apartamente a crescut de la 12 la 20, câte 4 pe fiecare nivel, așa cum reiese tot de pe aceeași pagină web.
Cele două niveluri de subsol au dispărut. „Depinde din ce unghi privești. Noi le considerăm parter și primul etaj”, a spus reprezentantul dezvoltatorului.

Inclusiv într-o prezentare de pe site se scrie că imobilul are regim de înălțime P+4, ultimul nivel, al cincilea, nefiind blurat deoarece este rezervat fiului dezvoltatoarei din acte

Cel mai important, la fața locului se observă că blocul, deja ridicat, are „mustățile” în sus, pregătite pentru încă un etaj. „Acolo va fi un penthouse, al fiului doamnei. Acela nu este de vânzare. Este vorba despre o supraînălțare, actele sunt pe traseul de autorizare din Primărie. De-acum încolo se va rezolva, acum a fost perioada asta cu alegerile”, a explicat un reprezentant al dezvoltatorului.

Prețuri piperate

Prețurile de comercializare a locuințelor sunt „de Copou”. Astfel, un apartament cu o cameră (41 mp) e cotat la 67.700 euro, cele cu două camere au prețuri de 107.300 euro (65 mp) sau 120.500 euro (73 mp) în timp ce la trei camere se ajunge la 123.500 euro. Acestea sunt valabile la plata 90% la antecontract și 10% la final. În cazul în care plata în momentul încheierii antecontractului e de doar 30%, iar restul de 70% la finalizare, atunci valoarea apartamentelor crește la 75.900 euro (o cameră) și până la 138.000 euro – la trei camere.
Ca o medie, prețul de vânzare a apartamentelor a fost stabilit la 1.650 euro/mp, ceea ce înseamnă că vânzarea întregului imobil, parter + patru etaje, calculat la suprafața utilă, reprezintă o afacere de 1,5 milioane de euro. Cele două niveluri de subsol transformate în locuințe înseamnă un plus de 500.000 de euro față de maximum 1 milion cât s-ar fi obținut pentru parter și două etaje de apartamente.

Despre numărul locurilor de parcare, anunțate pe site ca fiind 25, reprezentantul firmei a spus doar că sunt de două tipuri. „Se pot lua contracost”, a afirmat acesta. Astfel, cele din spatele blocului pot fi achiziționate în schimbul a 6.500 euro fiecare, un preț mai mare fiind pentru cele amplasate în lateral, după barieră, ce vor fi protejate cu un acoperiș de sticlă. Agentul de vânzări a prezentat proiectul în termeni elogioși: „E un proiect unic, situat într-un fundac, deci fără trafic. Din bloc e o priveliște grozavă, se vede inclusiv Grădina Botanică”.

Trecutul controversat al fiului
Andrei, fiul Elenei Trocin, are antecedente în domeniul imobiliar și a avut o investiție controversată în Grădinari. Potrivit autorizației de construire eliberată în 2016, Trocin avea dreptul să construiască o locuință unifamilială cu subsol și parter. Dar acesta a ridicat un imobil cu două niveluri supraterane. În plus, mare parte din terenul lui Trocin, mai exact 557 mp din cei 939 mp, fuseseră concesionați de la Primărie, din 2015. Concesionând versantul Primăriei, pe care oricum nu se putea construi, Andrei Trocin a putut ocupa 70% din terenul plat, care îi aparținea dinainte.

Presa locală a scris de mai multe ori despre trecutul violent al „Diavolului”, cum este poreclit Andrei Trocin în rândul apropiaților.

Primul din dreapta este Andrei Trocin, în centru fiind Costel, liderul clanului Corduneanu

Andrei ar fi unul dintre locotenenții clanului Corduneanu. Atât la proiectul din Grădinari, cât și la cel de acum, din Copou, arhitect a fost Marian Jan Chiriță, amic al membrilor clanului.    

Article image
Mihai Chirica i-a numit pe speculanții imobiliari din cercul apropiat drept oameni care aduc „plus-valoare Iașului”. Laurențiu Timofte vrea să facă bloc pe o fâșie din Baș Ceauș, lângă linia de tramvai. Singurii ieșeni care se opun suportă presiuni de Vestul Sălbatic. Timofte le-a băgat țigani la parterul casei în care locuiesc. Anterior, Chirica și Harabagiu i-au concesionat terenul din jur după ce Primăria l-a intabulat a...
Autor cristi tanasa Anchete 01 Octombrie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31