fbpx
 
Tribunalul Mureş i-a condamnat, joi, la 3 ani, respectiv 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe socrii fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Oana Sivache, șefa Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), și Ioan-Bogdan Furtună, managerul interimar al Spitalului Colțea, au fost puși sub control judiciar de DNA pentru luare, respectiv dare de mită.

La momentul sentinței din 26 mai 2023 prin care judecătoarea Adriana Pencea de la Curtea de Apel București a suspendat o pedeapsă cu închisoarea pentru omul de afaceri Puiu Popoviciu în unul dintre cele mai faimoase dosare penale ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA), soțul ei era cercetat penal de aceeași unitate de parchet, fiind suspect de dare de mită unor agenți de poliție, după cum rezultă dintr-o anchetă realizată de G4Media.

Socrii fostului primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, aflaţi în arest preventiv, au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA efectuează miercuri 92 de percheziții în județele Botoșani și Iași, într-un dosar de dare de mită pentru angajări la Spitalul Județean din Botoșani. Cei care doreau să obțină un post în unitatea spitalicească, de la asistentă până la manager, trebuiau să dea mită între 2.000 și 15.000 de euro, potrivit Digi24. Anchetatorii au în vedere o întreagă rețea care ar fi avut și implicații politice pe plan local. Sunt percheziții și la sediul Consiliului Județean Botoșani și la organizația județeană a PSD, ambele conduse de Doina Federovici.

Managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, cercetat penal pentru că a dat o mită de 20.000 de euro pentru a fi numit în funcţie, a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească o condamnare de 3 ani cu suspendare.

La mijlocul acestei săptămâni, DNA Iași a trimis în judecată trei cadre didactice din Iași, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Iași. Acuzații sunt directorul Colegiului Național ”Vasile Alecsandri”, Gheorghiță Nistor, profesoara Anca Ariton de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” și Andreia Irina Sănătescu, educatoare la Grădinița cu Program Prelungit numărul 12 din municipiul Iași.

Primarul şi viceprimarul comunei Colceag au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un dosar care vizează mai multe fapte, între care abuz în serviciu.

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT după ce ar fi încercat să ofere mită unui jandarm care îl depistase având asupra sa ketamină şi pe care ar fi intenţionat să o comercializeze.

Tribunalul Cluj i-a achitat pe toți inculpații unuia dintre marile dosare de corupție instrumentate de DNA, trimis în judecată în urmă cu aproape 8 ani, în 2015.

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31