fbpx
 
O învăţătoare de la o şcoală din Constanţa este cercetată de poliţişti pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat fizic, în repetate rânduri, o elevă de 7 ani.

Chiar dacă inspectoratele școlare județene au îndemnat în fiecare an părinții să renunțe la obiceiul de a mai oferi cadouri cadrelor didactice, se pare că această practică încă persistă.

Un dosar în care un profesor de liceu din județul Constanța este judecat în stare de arest pentru corupere sexuală a minorilor în formă continuată este readus în atenție de Asociația Elevilor din Constanța. Elevii îl acuză pe inspectorul general școlar că mușamalizează abuzul sexual în școli și îi cer demisia. Acesta se apără și spune că a respectat legea.

O inspectoare pentru învățământ primar de la Constanța a recunoscut că a luat mită 5.000 de euro de la părintele unui copil, prin intermediar, pentru a-l transfera pe elev de la o școală gimnazială la un colegiu național, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

O profesoară le-a tăiat unghiile elevelor de la o unitate de învăţământ din municipiul Constanţa. Acestea se aflau în practică la un supermarket, iar acolo a avut loc acest gest.