fbpx
 
Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

Judecătoria Sectorului 4 este aşteptată să se pronunţe miercuri în legătură cu cererea de liberare condiţionată formulată de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Tribunalul Ilfov a decis contopirea celor două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare şi alta de cinci ani de închisoare, urmând ca acesta să execute o pedeapsă de nouă ani de închisoare.

Mama fraților Radu și Alexandru Mazăre, aflați în prezent în spatele gratiilor, a murit, vineri, la trei zile după ce fiul său cel mic a primit o condamnare definitivă de trei ani de închisoare.

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre şi fost deputat PSD, a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul "Henri Coandă" din Constanţa.

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul „Polaris".

Dosarul în care foștii primari ai Constanței Radu Mazăre și Decebal Făgădău erau acuzați că au autorizat ilegal ridicarea unui imobil de lux pe plaja din Mamaia a fost restituit de instanță procurorilor DNA.

Sorin Strutinsky, prietenul și partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre, va executa pedeapsa de 10 ani și 4 luni de închisoare într-un penitenciar italian, după ce Italia a refuzat extrădarea acestuia în România.

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, de 54 de ani, cunoscut în Constanța drept trezorierul partenerilor săi, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, a fugit din țară în data de 3 iulie 2020 prin punctul de frontieră Vama Veche.

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au achitat, luni, printr-o sentinţă definitivă, pe fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, într-un dosar în care fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie, în primă instanţă, pentru abuz în serviciu.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30