fbpx
 
Foto: Universitatea Alicante Foto: Universitatea Alicante

Doi scafandri amatori au găsit, din întâmplare, o colecție uriașă de monede de aur în Marea Mediterană


Cesar Gimeno și Luis Lens, cumnatul său, făceau scufundări în Marea Mediterană, în timp ce erau în vacanță în Xabia, Spania, informează Insider, citat de Știrile Pro TV.

În timp ce explorau peisajul subacvativ și adunau gunoaie, cei doi au dat peste un obiect strălucitor, care semăna cu o „monedă de 10 cenți”.

Nu după mult timp, bărbații au observat că obiectul strălucitor avea o inscripție cu o față grecească sau romană antică și au presupus că este vorba de bijuterii. Ei au continuat să cerceteze zona și au descoperit alte șapte monede care se aflau în crăpătura unei stânci.

Foto: Universitatea Alicante

 

„Este incredibil. Visul fiecărui copil este să găsească o comoară”, a declarat, pentru El Pais, Luis Lens.

Cei doi bărbați au decis să informeze autoritățile cu privire la ceea ce au descoperit. Astfel, o echipă de scafandri și arheologi s-au deplasat la fața locului și au făcut cercetări amănunțite. În cele din urmă, au fost găsite 53 de monede de aur, trei cuie și câteva rămășițe din ceea ce părea a fi un cufăr.

Oamenii de știință de la Institutul Universitar pentru Cercetări în Arheologie și Patrimoniu Istoric au analizat monedele. Ei au descoperit că acestea datează de la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea.

„Este unul dintre cele mai mari seturi de monede romane de aur descoperite în Spania și în Europa”, a declarat Jaime Molina, șeful echipei de arheologi subacvatici de la Universitatea din Alicante.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: