fbpx
 
Tânăr reținut în cazul celor două românce prietene ucise în Italia: un român, vecin cu ele

Tânăr reținut în cazul celor două românce prietene ucise în Italia: un român, vecin cu ele


Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut după moartea în împrejurări suspecte a două românce, într-un oraș din Sicilia, scrie presa din Italia. Și el este tot român.  

Inițial, doi suspecți au fost duși la Poliție pentru audieri. Femeile, care locuiau la nici 200 de metri una de cealaltă, au fost găsite vineri dimineață. Una avea corpul ars, cealaltă fusese ucisă cu o armă albă.

Tânărul reținut le-ar fi cunoscut pe cele două femei, cu care era vecin. Tot el ar fi sunat la numărul de urgență și a dat alarma în legătura cu decesul uneia dintre ele, Arată Știrile PRO TV.

Cadavrele celor două românce au fost găsite cu puțin înainte să se lumineze de ziuă, în casele lor din centrul orașului Naro - în sudul Siciliei.

Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, era aproape carbonizată iar Delia Zărnescu, de 58 de ani, zăcea cu mai multe răni pe corp. Locuințele victimelor se afla la nici două sute de metri una de cealaltă.

Carabinierii au căutat probe iar un procuror adjunct de la procuratura din Agrigento a fost trimis să investigheze dubla crimă.

Potrivit anchetatorilor italieni, trupul carbonizat Mariei Rus era pe podea lângă un fotoliu ars. Urmele de foc se văd și la fereastra apartamentului ei de la parter.

Femeia era stabilită de mai mulți ani în Italia și era în divorț. Bărbatul se întorsese în țară anul trecut. În Italia, Maria locuia singură și lucra în agricultură. Tot în peninsulă este și fiica ei.
Vineri, tânăra a mers la locul tragediei.

Maria Rus era prietenă cu Delia Zărnescu, cealaltă româncă ucisă. În locuința acesteia, anchetatorii italieni au găsit semnele unei încăierări.

Delia stătea de peste douăzeci de ani în orașul Naro și a fost căsătorită cu un contabil italian. Acum era văduvă.

Delia Zărnescu ar fi fost înjunghiată și avea și răni care ar indica faptul că a încercat să se apere. Carabinierii departamentului de criminalistică au ridicat din locuințele româncelor mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

De asemenea, au fost luate și imagini de pe camerele de supraveghere din zonă.

Acasă, în România, rudele celor două nu știu ca acestea să fi avut legături cu persoane dubioase.

În localitatea Naro din Sicilia trăiesc circa trei sute de români.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31