fbpx
 
Totul despre Start-Up Nation: capcane și ponturi ca să câștigi

Totul despre Start-Up Nation: capcane și ponturi ca să câștigi


Vestea cea mare pentru oamenii de afaceri care au idei ce pot obţine finanţare guvernamentală. Cele mai mari şanse de a primi câte 200.000 de lei de la stat le au firmele ce propun afaceri în domeniile IT, producţie, arhitectură, agenţii de publicitate, design de producţie sau vestimentar. Puţine şanse pentru activităţile comerciale. Un reprezentant al firmei de consultanţă Avisso explică detaliat programul pentru cititorii REPORTER DE IAŞI.  

 

Programul pentru stimularea înfiinţării intreprinderilor mici şi milocii „Start-up Nation România“ a creat o mare emulaţie în rândul celor care visează să devină antreprenori de succes. Mihaela Măriucă, consultant în afaceri, managing partner Avisso, analizează, pentru REPORTER DE IAŞI, paşii care trebuie urmaţi în acest proiect şi vorbeşte despre plusurile şi minusurile acestui program extrem de aşteptat de antreprenori.

 

Iaşi: 4.000 de proiecte

Programul, care se doreşte a fi unul multianual, ar urma să finanţeze la nivel naţional 10.000 de firme. „Pragul maxim de finanţare este de 200.000 de lei, dar poate fi şi mai mic. Planul de afaceri poate presupune şi o sumă mai mare, dar ce depăşeşte 200.000 de lei este contribuţia celui care aplică. La nivelul judeţului Iaşi, vor fi, probabil, 4.000 de proiecte“, spune Mihaela Măriucă. Aceasta adaugă că nu orice activitate economică este eligibilă în acest program: „Aşa cum era de aşteptat, nu este eligibilă producţia de produse agricole. De asemenea, nu se finanţează activităţile ce ţin de domeniul siderurgic, fonduri de investiţii, activităţi financiare. Sunt exceptate persoanele care, în momentul aplicării la program sau înainte cu un an, au mai desfăşurat aceeaşi activitate comercială. Se evită mutarea unor activităţi de pe firme deja existente.“

 

Pasul I – realizarea proiectului

Pentru a accesa acest program, trebuie parcurşi mai mulţi paşi până la obţinerea fondurilor. Mihaela Măriucă explică:

- În primul rând, trebuie să ai o idee de afaceri foarte bine definită şi să identifici codul CAEN. Îţi faci firmă şi îţi stabileşti un plan de afaceri viabil. Durează vreo două săptămâni acum, la Iaşi, să-ţi faci firmă şi te costă aproximativ 500 de lei;

- Urmează realizarea planului de afaceri, în care trebuie să demonstrezi că, la final, afacerea va funcţiona. Planul de afaceri fie ţi-l faci singur, fie apelezi la o firmă de consultanţă. Cheltuielile cu consultanţa sunt eligibile prin proiect şi sunt limitate la un prag de 8.000 de lei. Trebuie să treci datele societăţii, stabileşti bugetul, proiecţia financiară, prezinţi în detaliu ce produs livrezi pe piaţă, cui te adresezi, care sunt furnizorii, ce strategie de marketing adopţi, de câţi angajaţi ai nevoie, care e politica de preţ. În plus, trebuie stabilit un plan detaliat de implementare a proiectului;

- La final, elaborezi cererea de finanţare, care reprezintă rezumatul planului de afaceri.”

 

Start-up Nation România, un impuls pentru mediul de afaceri

 

Pasul II – încărcarea proiectului

Unul dintre cei mai importanţi paşi, unde, cu siguranţă, se vor întâmpina probleme este încărcarea planului de afaceri pe platforma online. Va fi un template de plan de afaceri, dar nu se ştie încă modelul. Se preconizează deschiderea liniei online undeva în jurul datei de 15 mai. Sesiunea ar trebui să dureze o lună, deşi se preconizează 15 zile. Totul se încarcă electronic şi sigur va cădea sistemul, pentru că nu cred că sunt pregătiţi. Dacă avem totul pregătit şi funcţionează sistemul, pentru a încărca totul avem nevoie de aproximativ două ore. Când ai încărcat proiectul ţi se afişează punctajul şi ştii ce şanse ai“, explică Mihaela Măriucă.

 

Pasul III – evaluarea proiectului

După ce se încheie sesiunea de înscrieri şi se stabileşte topul, se face evaluarea proiectului. „Evaluarea de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie se face pe baza grilei de evaluare şi se cer clarificări la anumite aspecte legate de planul de afaceri. Perioada de evaluare ar trebui să ţină o lună de zile de la închiderea sesiunii. La final se primeşte o scrisoare prin care ţi se confirmă că ai primit finanţarea“, menţionează consultantul în afaceri.

 

Pasul IV – implementarea proiectului

Deşi pare greu de crezut, partea cea mai dificilă este cea legată de implementarea proiectului. „După semnarea contractului de finanţare trebuie să creezi locurile de muncă şi să demarezi procedurile de achiziţii, dar nu primeşti niciun ban în avans. Trebuie să ai minimum trei oferte la dosarul de achiziţii şi să plăteşti din banii tăi. Nu eşti obligat să alegi preţul cel mai mic, alegând criterii tehnico-economice. Poţi apela la mecanismul cererilor de plată, dar banii se plătesc în contul din Trezorerie de-abia după ce ai echipamentul sau produsul cumpărat şi ai demonstrat că funcţionează. Altă variantă este cererea de rambursare, adică să plăteşti din banii tăi şi pe urmă să ţi se dea banii“, precizează consultantul de afaceri ieşean.

Timp de trei ani eşti monitorizat ca afacerea să funcţioneze. „Dacă ai respectat criteriile asumate şi, totuşi, dai faliment, nu mai dai banii înapoi. Ei se aşteaptă să treacă de perioada de incubare doar 2% dintre firmele create“, spune Măriucă.

 

70-75 de puncte te fac câştigător

Consultantul de afaceri consideră că “fonduri vor primi firme cu minimum 70-75 de puncte“. Măriucă susţine că va fi foarte greu ca cineva să ia 100 de puncte: „Cinci puncte se  acordă pentru caracterul inovativ şi nu ştiu câţi vor atinge acest aspect. Trebuie create şi menţinute minimum două locuri de muncă pentru a primi 20 de puncte. Dacă pe cele două locuri de muncă sunt angajate persoane defavorizate sau absolvenţi de facultate, mai primeşti încă 25 puncte. Se vor acorda 10 puncte dacă bugetul conţine 50% active, adică echipament şi soft. Pentru activităţi în zona producţiei sau IT se acordă încă 40 de puncte. Dacă afacerea face parte din zona industriilor creative se acordă 35 de puncte. Pentru servicii – 25 de puncte şi comerţ - 25 de puncte.“

 

Consultantul Mihaela Măriucă cunoaşte hibele programului

 

Semne de întrebare

Mihaela Măriucă a identificat mai multe probleme care ţin de acest proiect:

- Încă nu sunt alocaţi banii de la buget pentru program şi există riscul să nu se găsească aceşti bani;

- Nu au fost stabilite încă normele finale de aplicare;

- Va fi greu de gestionat de către autorităţi un proiect de asemenea dimensiuni;

- Nu s-au stabilit criteriile pentru stabilirea caracterului inovativ;

- Nu este reglementat dacă o persoană poate depune mai multe proiecte, pe mai multe firme;

- Sunt eligibile cheltuielile salariale la nivelul salariului mediu pe economie: 2.100 de lei brut, bani pe care trebuie să-i plăteşti timp de doi ani;

- Puţini furnizori vor accepta plata la minimum 30 de zile după livrarea echipamentelor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30