fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 28 Iulie 2020

Gabriela Firea pare să folosească orice prilej pentru a-și face campanie electorală. În timp ce rețelele sociale abundă în mesaje de revoltă și ironii legate de faptul că foarte mulți bucureșteni nu au apă caldă, primarul Capitalei a scris pe Facebook că Bucureștiul a înregistrat un record de gravide, după perioada de izolare, lăudându-se cu programul de susținere a viitoarelor mame.

Publicat in Administratie Locala
Un bărbat din Florida care a primit aproape 4 milioane de dolari în împrumuturi federale destinate să ajute întreprinderile în dificultate.

Publicat in Panorama
Florin Mureșan este membru al lotului național de Karate Tradițional, el fiind multiplu campion național, european și mondial. Sportivul român trece prin momente foarte dificile după ce a rămas paralizat de la gât în jos.

Publicat in Social
ANCOM a dezbătut, în cadrul unei ședințe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenți/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum și a costului capitalului.

Publicat in IT
Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit peste 66.900 jucării, articole textile și de încălțăminte, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în țară.

Publicat in Social
Polițiștii de frontieră din Calafat au depistat un cetăţean sirian, care a încercat să intre ilegal în ţară, ascuns în cabina unui camion condus de un cetăţean turc.

Publicat in Social
Zeci de percheziții au loc la această oră în Iași, la persoane implicate în afaceri imobiliare. Surse judiciare spun că în dosar sunt vizați dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămoșteanu, soția sa, dar şi funcţionari publici. Până la acest moment nu a fost pusă sub acuzare nicio persoană iar anchetatorii nu au furnizat nicio informaţii oficială.

Publicat in Social
Doi bărbaţi şi o fetiţă de 6 ani au decedat, iar o femeie de 34 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe Centura de Nord a Craiovei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, citat de Agerpres.

Publicat in Social
Execuţia bugetară la şase luni ar putea fi prezentată marţi, dar cifra deficitului este mai mică faţă de cea avută în program, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Publicat in Fiscalitate
Pe fondul creșterii numărului de cazuri Covid-19 în lume, dar în special în SUA, acolo unde Google își are sediul central, compania a decis să prelungească programul „Work from home” pentru angajații din birourile sale.

Publicat in IT
Pagina 3 din 4