fbpx
 
În plină pandemie, cu o evoluție îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de covid 19, cu stresul începerii anului școlar în astfel de condiții, Chirica decide de capul lui să supraaglomereze unul dintre cele mai mari licee din Iași! Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“, care găzduiește deja 1000 de elevi, ar urma să primească alți 600 de elevi proveniți de la un alt mare liceu, Cantemir. Motivul: administrația Chirica n-a fost în stare să finalizeze lucrările de reabilitare a școlii pe timp de vară, ci le derulează în forță odată cu începerea noului an școlar.

Mai este puțin până când vom marca încă un an pierdut de Iași cu Mihai Chirica primar. Unul în care acesta a devenit inculpat în cel de-al doilea dosar penal, fiind urmărit de procurori într-o speță care vizează fapte de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat, împreună cu cumătrul său, fost viceprimar și fost „city manager” Gabriel Harabagiu. 

* O ieșeancă în vârstă deține un portic de 30 mp în Piața Unirii, cu autorizație de construcție
* A cerut superficie pe teren, iar Primăria refuză să i-o acorde
* Mai mult, s-a trezit cu un preț crescut de Primărie de la 16 euro/mp/lună la 28 de euro! „Practic aduc bani de-acasă”
* Femeia e revoltată că nu i se răspunde la cerere de superficie și acuză că se urmărește alungarea ei din Piața Unirii, pentru a face loc extinderii CPU
* Fostul consilier local Vlad Nedelcu, partenerul de petreceri al primarului Mihai Chirica, a primit în trei luni superficie pentru terenul la blocul ilegal din spatele blocului Cina
* Dimpotrivă, clădirea lui Nedelcu trebuia demolată. Superficia e ridicolă: 0,27 euro/mp/lună
* Aceeași superficie a primit-o și Mopsu, la Magic Pizza, cu 0,7 euro/mp
* Practic, ești în gașcă, primești ce vrei. Ești simplu cetățean, nu exiști!

O familie care deține un mic spațiu comercial de 30 mp în Piața Unirii a ajuns să încaseze de pe urma acestuia câtă chirie trebuie să plătească Primăriei pe terenul pe care este construit. Spațiul a fost făcut cu autorizație, în 1993, pe un teren public de la parterul blocului în care se găsește CPU (Cafeneaua Piața Unirii).

* Tribunalul a stabilit că Ordinul Asistenților Medicali – Filiala Iași trebuie să achite unei firme suma de 500.000 de lei. Societatea a fost angajată, în 2016, pentru construirea unui sediu nou, dar i s-a reziliat contractul în același an, lucrările fiind terminate de alt constructor.
* La instanță, firma concediată a explicat că a fost pusă la treabă fără ca Ordinul să fi obținut autorizație de construcție și că nu a avut la dispoziție alte acte necesare pentru lucrări. În final, față de ce prevedea contractul, constructorul a reușit doar să sape fundația.
* În 2020, șefa Ordinului, Liliana Pintilie, a fost racolată în PNL Iași de primarul Mihai Chirica. Acesta a impus-o pe un loc eligibil de consilier local.

E incredibilă, e dincolo de puterea de înțelegere a unui om normal capacitatea lui Mihai Chirica de a minți. Ceea ce e și mai uimitor este că omul minte cu lejeritate pe chestiuni care pot fi ușor verificate și demontate.

* Firma controlată de Asimionesei n-a plătit chioșcul de 37 mp de la T17, din Tudor Vladimirescu, din anul 2018
* În schimb, l-a subînchiriat cu 1.000 de euro/lună și n-acceptă nicio întârziere
* În urmă cu 4 ani, REPORTER dezvăluia cum spațiul a fost amenajat fără forme legale
* În loc să-l demoleze, Mihai Chirica i-a făcut contract pe 1 an
* Din 2018, firma controlată de familia Asimionesei n-a mai plătit niciun leu și a ocupat spațiul fără contract cu Primăria: pur și simplu clandestin
* După acheta DIICOT din aprilie 2021, Mihai Chirica se trezește abia în iunie să dea în judecată firma lui Asimionesei, ca să fie acoperit
* Revoltător: Direcția Economică a Primăriei întreba unde sunt banii pe chiria de la T17, dar hârtia a stat ascunsă într-un sertar
* Deposedarea statului e un „pattern” al familiei Asimionesei: au luat terenul din Sărărie gratis, spațiul la Spitalul Sf. Maria, teren la Policlina Mare, domeniul public în Tudor Vladimirescu. Peste tot au luat de la stat, n-au plătit nimic și au subînchiriat pe zeci de mii de euro sau au vândut pe milioane de lei

Execuția Bugetară a Municipiului Iași pe primele 6 luni ale anului arată dezastruos. Chirica știe doar să plătească salarii, nu și să atragă bani europeni și să facă investiții. Al doilea oraș al țării ca mărime se clasează abia al optulea (din 10) în topul celor mai performante primării*. În 2021, la jumătatea anului, Primăria a cheltuit doar 17% din bugetul prognozat de investiții, în vreme ce la salarii gradul de execuție este generos: 83%!

Pagina 54 din 166