fbpx
 
Cel puțin două persoane au fost ucise, luni seară, în capitala Belgiei, de un bărbat înarmat cu pușcă. 

Un bărbat din SUA a condus aproape 1.200 de kilometri, din California până în Utah, ca să își ucidă fratele. Acesta a decedat apoi în urma unui schimb de focuri cu poliția, relatează New York Post.

O echipă a televiziunii române a fost prinsă între bombardamente din zona Harkov în timp ce timp filma un reportaj. Reporterul a fost nevoit să se ascundă după o mașină și să se arunce pe burtă. Întregul moment a fost surprins pe camera de filmat.

Un fost trăgător de elită al armatei americane a deschis focul în centrul statului Florida, omorând patru persoane, între care şi un bebeluş aflat în braţele mamei sale, au transmis duminică autorităţile, potrivit AFP.

Un schimb de focuri a avut loc, luni, între persoane armate neidentificate, forțe de securitate occidentale și gardieni afgani la Poarta de Nord a aeroportului din Kabul, au declarat forțele armate germane. Un gardian afgan a fost ucis iar alți trei au fost răniți, transmite Reuters.

Cel puțin 25 de oameni și-au pierdut viața în orașul brazilian Rio de Janeiro în urma unui schimb de focuri în care au fost implicați polițiști și membri ai unor bande de traficanți de droguri.

O echipă de agenți FBI a descins marți dimineață la un complex de lux din Sunrise, situat la periferia oraşului Fort Lauderdale, Florida, într-o anchetă privind exploatarea copiilor, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.

Patru polițiști au fost împușcați în timpul protestelor care au avut loc luni noapte în orașul american St. Louis ca urmare a uciderii lui George Floyd, scrie CBS News.

Conform Reuters, suspectul tunisian ar fi fost ucis, la Milano, în Italia. Poliţia germană susţinea vineri dimineaţă că principalul suspect al atentatului de la Berlin ar fi fost văzut în apropiere de oraşul Copenhaga, din Danemarca, pista fiind în mod evident falsă.

 


Doi soldați americani au fost uciși într-un schimb de focuri la poarta bazei militare din Iordania. „A fost un schimb de focuri la intrarea în baza militară, după ce vehiculul soldaților a încercat să treacă de poartă, fără să țină cont de ordinele gardienilor, care le-au spus să se oprească”, a declarat o sursă militară iordaniană.

 

Potrivit presei din această țară, baza a fost temporar închisă după acest incident. Pe lângă cei doi soldați americani, alți ofițeri au fost răniți, printre care persoana de serviciu tot de origine americană și un ofițer iordanian, informează RT.

 

Ambasada Statelor Unite din statul iordanian a confirmat că incidentul a avut într-adevăr loc, adăugând că se află în strânsă legătură cu autoritățile locale: „Am primit rapoarte privind un incident în care a fost implicat personal american și suntem în strânsă legătură cu oficialii care ne oferă toată susținerea”, a declarat ambasada.

 

Rudele ofițerului iordanian s-au adunat la intrarea în baza militară în timp ce armata a trimis întăriri pentru a asigura securitatea. Totodată, Serviciile de Siguranță Națională au lansat o anchetă în acest caz.

 

(Sursa: b1.ro)


Pagina 1 din 2