fbpx
 
Colaj foto: Newsweek Colaj foto: Newsweek

„Călăul”, unul dintre cei mai temuți mercenari ai lui Putin, ucis de un lunetist ucrainean


Unul dintre cei mai cunoscuți mercenari ai Rusiei, acuzat că a ucis prizonieri de război și civili în Ucraina, a fost ucis, potrivit informațiilor lansate de unele publicații.  

Este vorba despre Vladimir Andonov, în vârstă de 44 de ani, supranumit „Călăul”.

El ar fi murit după ce a fost împușcat de un lunetist ucrainean lângă Harkov, Ucraina, pe 5 iunie, potrivit mai multor publicații rusești, inclusiv ziarul Moskovskij Komsomolets, citat de Insider.

Zambal-Zamso Zanaev, șeful Teritoriului Trans-Baikal al Rusiei din Buriația, unde a locuit Andonov, a confirmat moartea pentru ziarul respectiv și a declarat că trupul său va fi transportat înapoi în regiune, pentru a fi îngropat.

Andonov, care era cunoscut în Rusia prin indicativul său de apel Vaha sau „voluntarul din Buriația”, a câștigat notorietate datorită rolului său în luptele duse pentru anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

Se spune că el a venit în Donbas în 2014 ca voluntar și a făcut parte dintr-o unitate care a „eliberat” orașul Logvinovo, unde trei prizonieri de război ucraineni au fost găsiți ulterior împușcați.

Potrivit site-ului Peacemaker, care urmărește forțele ruse care luptă în Ucraina, Andonov a dat un interviu despre misiune, în 2015, în care se lăuda că „nu au existat supraviețuitori printre cei cu ”mărar”, o insultă rusă la adresa ucrainenilor.

Se știa că era un mercenar al Grupului Wagner, o companie militară privată rusă care are legături strânse cu guvernul rus, acuzată de comiterea unor crime de război și de folosirea metodelor brutale în Ucraina și în alte țări.

După perioada din Donbas, el a petrecut câțiva ani fără să mai apară în public, timp în care s-a zvonit că a fost trimis în Siria și Libia, ca parte a unităților Wagner.

Anul trecut, un supraviețuitor al unui masacru din orașul Espia (Libia), a declarat pentru BBC că Andonov ar putea fi unul dintre atacatorii care i-au împușcat și ucis familia.

Între timp, oficialii ucraineni au susținut că forțele lor au distrus o bază militară a Grupului Wagner din regiunea Lugansk de est, ucigând 22 de inamici, a anunțat publicația de știri ucraineană Hromadske.

Șeful administrației militare regionale Luhansk, Serhiy Haidai, a distribuit un videoclip cu o clădire în flăcări pe un stadion de fotbal din Kadiivka, care era locul folosit de Grupul Wagner.

„Forțele Armate ale Ucrainei au lansat un atac bine țintit. Doar unul a supraviețuit”, a scris Haidai pe Twitter.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: