fbpx
 
Dănuț Pilă, legitimat la intrarea în instituția pe care o „conduce”

Dănuț Pilă, legitimat la intrarea în instituția pe care o „conduce”


Situaţie absurdă la una dintre instituţiile bugetare din Iaşi: nici de drumuri nu pot avea grijă cum trebuie, nici să-şi gestioneze resursele umane ca lumea nu pot. Se fac cinci ani de când Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi are doi directori: Ovidiu Laicu, „cel cu pâinea şi cuţitul”, şi Dănuţ Pilă, şef numai în acte. S-a ajuns aici după ce şefii de la Bucureşti nu au reuşit să-l dea afară pe Pilă, pus în funcţie de PDL şi demis în 2012, de PSD. Pilă şi-a recâştigat postul în instanţă şi a devenit un şef de pluş, dar cu un salariu baban: şi el şi Laicu încasează lunar câte 13.000 de lei net. Absurdul situaţiei este trădat de registrul de intrări-ieşiri al instituţiei pe care Pilă cică o conduce: ori de câte ori vine la Direcţie, paznicul scrie de unde vine, unde se duce şi câte minute a stat. REPORTER DE IAŞI a calculat că pentru acest dublu directorat Compania de Drumuri a plătit până acum peste 330.000 de lei net.

 

Un film suprarealist se derulează de mai mulţi ani la Iaşi, de când Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) are doi directori regionali: Dănuţ Pilă şi Ovidiu Laicu. Ambii conducători ai instituţiei au acelaşi salariu, dar atribuţiile le sunt diferite. Unul dintre ei conduce efectiv DRDP, celuilalt i s-au dat atribuţii pe Protecţia muncii şi pe Laborator. În ciuda faptului că este director regional, Dănuţ Pilă este legitimat de paznicul de la DRDP de fiecare dată când intră în clădirea din Copou. „Este un regim căruia i se supun toţi cei care vin din afara clădirii”, explică Laicu. Deşi Pilă ar fi trebuit să aibă birou în aceeaşi clădire, a fost exilat la Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Iaşi, cu sediul peste drum de Stadionul „Emil Alexandrescu”. „Nu am mai avut birouri libere aici”, afirmă Laicu. Un reprezentant al Sindicatului de la DRDP susţine că rezolvarea acestei situaţii depinde de şefii de la Bucureşti.

 

Proces în 2012, repus în funcţie în 2013

În anul 2012, în octombrie, Dănuţ Pilă, director al DRDP Iaşi, numit politic, pe filiera PDL, a fost înlocuit din funcţie cu Ovidiu Mugurel Laicu, director numit pe filieră PSD. Imediat după destituire, Dănuţ Pilă s-a adresat instanţei, care, în aprilie 2013, i-a dat dreptate. Cu plata salariilor restante şi repunerea în funcţia deţinută anterior. „Compania a găsit de cuviinţă să îl reangajeze pe postul deţinut, doar că era ocupat deja. Aşa că a fost inventat postul de director regional executiv, pe care a fost trecut domnul Laicu, iar domnul Pilă a reocupat scaunul de director regional”, explică Elena Răileanu, preşedintele Sindicatului Drumarilor „Elie Radu”. În asta a fost găselniţa deştepţilor de la Bucureşti pentru rezolvarea situaţiei: adăugarea lui „executiv” la titulatura lui Laicu care a devenit şef plin. În ceea ce-l priveşte pe Pilă, i-au fost date salariile restante şi a intrat pe grila de salarizare rezervată directorului general. De atunci, nimic nu s-a mai schimbat, Pilă fiind director de paie de aproape 5 ani.

 

Ovidiu Laicu şi clona lui salarială, Dănuţ Pilă

 

Salarii de top plătite în plus

Ce bani ar fi fost salvaţi dacă demiterea lui Dănuţ Pilă s-ar fi făcut legal, cu trecerea pe altă funcţie din DRDP, fără a se ajunge la proces? REPORTER DE IAŞI a încercat să calculeze. Astfel, în declaraţia de avere semnată în anul 2014 pentru anul 2013, Dănuţ Pilă a notat câştiguri de 6.131 de lei lunar, ca director regional. În acea perioadă, un angajat încadrat în funcţie de conducere de departament (cam ce lucrează el efectiv de atunci în DRDP), câştiga aproximativ 3.500 de lei lunar. Pentru tot anul, suma plătită în plus de către DRDP Iaşi a fost de 31.572 de lei. Acestei sume i se adaugă diferenţa pe trei luni din 2012: 7.893 de lei, rezultând un total de 39.465 de lei. În anul 2014, a avut un salariu lunar de 9.823 de lei, dar ar fi primit, ca angajat la departament, aproximativ 4.000 de lei lunar. Diferenţa anuală pe 2014 a fost, aşadar, de 69.876 de lei.

În 2015 salarizarea a fost la acelaşi nivel, dar salariul din 2016 a crescut la 12.962 de lei pentru funcţia de director general regional. În ceea ce priveşte munca la departament, „Pentru 2016-2017, pe grila maximă de salarizare, cu funcţii, ar fi ajuns la suma netă de 5.000 de lei lunar”, spune Ovidiu Laicu. Diferenţa de bani este, pentru 2016, de 95.544 de lei, iar pe primele 7 luni ale anului 2017, de 55.734 lei. Totalul sumelor plătite în plus de Companie, pentru un director în plus, s-ar ridica astfel la aproximativ 330.495 de lei.

 

„Şeful” Pilă, tratat de paznicul de la DRDP la fel ca persoanele care vin să cumpere rovinietă sau cer informaţii de la Registratură

 

Sindicatul vrea un singur director

Reprezentanţii Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” spun că situaţia de la Iaşi este unică în ţară. Ar exista posibilitatea unei corecţii în următoarea perioadă, odată cu aprobarea noilor organigrame valabile la nivel naţional. „Pe noi nu ne interesează care dintre cei doi este director. Ne interesează doar să avem un singur director. Pentru că în cazul de la Iaşi nu se plăteşte doar o diferenţă de salariu, ci se plăteşte lunar în plus suma de 13.000 de lei unuia dintre ei”, spune Elena Răileanu, preşedintele Sindicatului.

Directorul general executiv Ovidiu Laicu declară că în viitorul apropiat Compania Naţională ar urma să ia o decizie în cazul Iaşului. „Nu mai trece mult. Domnul Pilă este director la masa verde. I-a expirat contractul, ştia că trebuie să plece, totuşi s-a dus la instanţă. Este acelaşi caz ca la Suceava, unde un şef a fost dat afară pentru că a plecat liniştit acasă, iarna, şi în urma lui au fost drumuri blocate, accidente. Şi a trebuit să plece, dar cu ajutorul sindicatului a câştigat un proces şi a fost repus în funcţie”, susţine Laicu. Acesta spune că atribuţiile efective ale lui sunt limitate la „laborator, serviciul administrativ şi protecţia muncii”, acesta fiind detaşat la SDN Iaşi.

Conform registrului de intrări-ieşiri din unitate, Pilă este legitimat ori de câte ori vine la DRDP. Au fost zile când singurul trecut în caiet el a fost. Menţiunile arată că, de cele mai multe ori, merge la Departamentul Personal sau la Casierie. „Ca orice om care vine din afara sediului central, şi domnul Pilă trebuie să se legitimeze şi să fie scris în registru”, explică Laicu.

Directorul Pilă este în concediu şi nu a putut fi contactat de REPORTER DE IAŞI.

 

330.000 de lei - a plătit DRDP, în plus, între 2012 şi 2017, pentru că are doi directori

 

Laicu, dat afară din Sindicat

Ovidiu Laicu nu mai este membru de sindicat. Preşedintele Elena Răileanu spune că organizaţia a recurs în iarnă la această măsură pentru a sancţiona o decizie a directorului regional executiv. „Pe 31 ianuarie a semnat o decizie de evacuare a unei familii cu 5 membri, cu o femeie însărcinată, dintr-un canton al Direcţiei. În miezul iernii. Am considerat măsura abuzivă şi am decis să-l dăm afară”, explică Răileanu de ce Ovidiu Laicu nu mai este în sindicat.

 

Tomescu s-a judecat ani în şir cu conducerea Societăţii de Radiodifuziune

 

Situaţie identică la Radio Iaşi

Redactorul-şef al Radio Iaşi din 2012, Nicolae Stachie Tomescu, s-a judecat cu Radiodifuziunea, după ce i-a fost desfăcut contractul de muncă în acel an. Motivul a fost întreruperea emisiei timp de o oră şi jumătate, din cauze tehnice. Pe 29 aprilie 2013, acesta a revenit pentru o zi ca redactor-şef al instituţiei, după ce contestase concedierea la instanţă şi câştigase procesul. În aceeaşi zi, Tomescu a fost suspendat din funcţie, conform unui Ordin al Preşedintelui director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. A urmat un alt proces, pierdut însă de data aceasta de Tomescu.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: