fbpx
 
Andi Daiszler, fondatorul Lights On Romania, a anunțat că instalația de lumini „Te aștept” a fost distrusă de indivizi necunoscuți, informează Monitorul de Cluj. Aceasta era amplasată pe Podul Elisabeta, însă cineva a tăiat cablurile cu care era prinsă. Acum, instalația se află în apele Someșului și a suferit „pagube ireparabile”.

Un echipaj al Ambulanței Brașov a trecut printr-o experiență extrem de neplăcută când a răspuns la apelul de ajutor al unui tânăr de 26 de ani.  

Strada Sforii din Brașov, una dintre cele mai înguste din Europa, a fost vandalizată de turiști. O Fundație propune închiderea ei pe timpul nopții, în condițiile în care locuitorii din zonă se plâng de zgomotul făcut de cei care se întorc noaptea de la petreceri și trec binedispuși pe strada lată de maxim 135 cm.

O pictură valoroasă de avangardă a fost vandalizată de un paznic „plictisit” care a desenat ochi figurilor din lucrare, în prima zi de lucru la o galerie rusească, scrie The Guardian.

O fotografie în care apare președintele Klaus Iohannis, amplasată în Piața Huet din centrul Sibiului, a fost vandalizată, scrie Turnul Sfatului.

O stradă din Tecuci, județul Galați, a fost vandalizată de șapte minori. Tinerii au distrus stâlpii de iluminat, arborii și aranjamentele florale.

Ferestrele sinagogii din Orăștie, din județul Hunedoara, au fost sparte cu pietre. Vandalizarea clădirii monument istoric a fost anunțată poliției luni dimineață de către doi arheologi, transmite publicația locală Știrile Transilvaniei.

Manifestarea anormală a tinerilor s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din Focşani, aflată în apropiere de Inspectoratul Şcolar Vrancea.

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, care se află în parcul Șipote din municipiul Suceava, a fost vandalizată de mai mulți tineri.

O persoană necunoscută a vandalizat borna care marchează primul metru de autostradă din Moldova.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31