fbpx
 
Întâlnire brutală cu dezvoltatorul Niculiță: i-au dat 35.000 de euro pentru a fi umiliți. „Mai avea un pic și ne lua la bătaie”

Întâlnire brutală cu dezvoltatorul Niculiță: i-au dat 35.000 de euro pentru a fi umiliți. „Mai avea un pic și ne lua la bătaie”


O familie a plătit avans mai bine de o treime din prețul unui apartament în Copou Garden Residence, al dezvoltatorului Daniel Niculiță

Locuința valora 95.000 de euro și trebuia predată în martie 2022, conform antecontractului de vânzare-cumpărare

În august 2023, blocul încă nu este intabulat, iar familia nu poate primi credit de la nicio bancă pentru acoperirea diferenței

Mai mult, Niculiță a mărit prețul: cere 125.000 de euro

La ultima negociere, dezvoltatorul a fost extrem de violent și i-a băgat în sperieți pe bieții cumpărători: „Ai adus banii? Nu-ți convine, ieși afară!”

Tensiunile în cartierul lui Niculiță sunt foarte mari, proiectul fiind mult întârziat, iar proprietarii nu pot face acte, blocurile nefiind intabulate

Felul în care dezvoltatorul Daniel Niculiță își tratează clienții i-a îngrozit pe mulți dintre ei în ultimii ani. După ce i-au plătit avansul consistent pentru un apartament în Copou Garden Residence, niște băcăuani s-au trezit în aer, cu banii luați și fără apartament.
Antecontractul de vânzare a expirat de peste un an și, când s-au dus să-i ceară socoteală, imobiliarul a măturat cu ei pe jos. „Am vrut să fac ceva bun pentru copilul nostru și am greșit dând banii unui individ de acest gen. Nu m-am simțit atât de umilită niciodată în viața mea”, a povestit învățătoarea, care a aflat pe pielea ei puterea banilor.
Pentru a le permite accesul în apartament, imobiliarul le-a cerut diferența de bani și o sumă uriașă în plus, dar nicio bancă nu dă credit. Imobilele nu sunt intabulate.

Familia din Bacău a plătit 35.000 de euro când proiectul imobiliar era abia la început. Practic a finanțat ridicarea blocurilor

35.000 de euro dați pe o groapă

Sorina Ghiurcă, o învățătoare din județul Bacău, are fiul stabilit la Iași. Tânărul a terminat facultatea aici, acum este angajat. Pentru că plătea chirie, mama s-a gândit că aceiași bani i-ar putea da pe ratele care să-i achite propriul apartament.
În 2021 a prospectat piața și a făcut greșeala pe care au făcut-o nenumărați români:
„Am dat banii pe o groapă. Acela era stadiul blocului la acel moment. Am fost asigurați că, până în martie 2022, este finalizat. Drept urmare, am fost de acord să încheiem un antecontract pe numele fiului nostru, cu Studio Casa Consult SRL. Am plătit 35.000 de euro prin virament bancar”, a precizat Sorina Ghiurcă.
A rămas de achitat o diferență de 60,000 de euro, valoarea totală a apartamentului de 90 de mp fiind de 95,000 de euro.

Au făcut modificări în apartament pe banii lor

În martie 2022, atunci când firma lui Niculiță își asumase prin antecontract finalizarea blocului 6 din complexul Copou Garden Residence, familia nu a intrat în posesia apartamentului.
„Era un șantier, nu exista nicio speranță să fie finalizat într-un termen rezonabil. Am fost la biroul de vânzări de zeci de ori, căutând o soluție pentru problema noastră. Nici nu ne-am gândit la faptul că acel antecontract a expirat, să facem ceva cu el. Evident, nici nu ne-a atras nimeni atenția. Aici problema este de fapt a statului, pentru că nu le poți ști pe toate, dar statul trebuie să-i potolească pe aceși dezvoltatori, care sunt atât de abuzivi în relație cu cei care le dau banii de fapt”, a explicat Sorina Ghiurcă.
A cerut să facă ceva îmbunătățiri la apartament, față de cum era din construcție, și i s-a permis accesul. „
Am făcut câteva lucrări în apartament , pe banii noștri. Acum mă gândesc că probabil ne va da avansul înapoi și rămânem fără acești bani”, mai explică femeia.
În luna mai a acestui an, a cerut ca băiatul să se mute în locuință, chiar dacă nu este plătită integral, dar a fost repezită:
„Până nu aduci toată suma nici nu discutăm”, i s-a transmis. „Oricum nu e nicio diferență față de sora mea, care a plătit integral un apartament în același bloc și nu este în posesia lui nici acum”, mai spune Sorina Ghiurcă.

Daniel Niculiță este o fire colerică. Are o mare problemă cu proiectul-mamut din Copou pentru că nu poate intabula cele peste 1.000 de apartamente decât la finalizarea completă a cartierului, și nu în diferite faze

Daniel Niculiță a ridicat tonul: „Prețul s-a mărit cu 35.000 de euro”

După ce i s-a spus că mutarea este exclusă până nu achită diferența de 60.000 de euro, a început să umble pe la bănci. Invariabil răspunsul a fost același: Nu are intabulare, nu există. Nu există, nu finanțăm.
Învățătoarea din Bacău spune că familia s-ar fi încadrat fără probleme la creditul ipotecar care să acopere diferneța de 60.000 de euro, dacă actele apartamentului ar fi fost în regulă.
„Am mers la dezvoltator să cerem un punct de vedere. A ridicat tonul, ne-a tratat foarte urât și a spus: prețul s-a mărit cu 35.000 de euro. E război, materialele s-au scumpit. Dacă aduceți 60.000 de euro în 2 săptămâni, cash, vi-l las la prețul ăsta. Nu a vrut să audă de acte adiționale la antecontract, de nimic despre acte”, a mai declarat Sorina Ghiurcă.

Vocabular de academie

„Am făcut toate încercările să găsim banii. Dobânda era foarte mare. Am renunțat. Când ne-am întors la birouri, după două săptămâni, ne-a întâmpinat cu întrebarea dacă am adus banii. Îi striga soțului că ne-a dat termen două săptămâni. Dacă nu ne convine, să ieșim. Urla, nu era un ton ridicat. Era extrem de nervos, de surescitat. Mi-a dat impresia că ne ia la bătaie. M-am întors, am ieșit și am început să plâng. În viața mea nu m-am simțit atât de umilită, pe banii mei, mai spune Sorina Ghiurcă.
De fapt, antecontractul deja expirat era o adevărată catastrofă pentru clienți. Aceștia au toate obligațiile, iar firma lui Niculiță poate alege să nu mai livreze apartamentul, urmând să restituie avansul de 35.000 de euro, utilizat la ridicarea imobilului, și o despăgubire minoră: 5.000 de lei.
Un jurist consultat de REPORTER DE IAȘI a precizat că este o situație întâlnită la mai mulți dezvoltatori.
„Construiesc cu banii clienților, apoi cer mai mult decât inițial. Nu dai, foarte bine. Îți dă suma de care oricum s-a folosit să-și facă blocul, el urmează să câștige foarte mult în plus. A devenit o practică, mai ales în cazul clienților naivi, care cred că un antecontract îi protejează dacă ei plătesc zeci de mii de euro pe o groapă. Nu-i protejează”.
„Am discutat cu notara unde s-a semnat antecontractul. Nu-și asumă nimic. Ne-a spus să discutăm cu Daniel Niculiță. Ce să mai discutăm? A spus că ne dă avansul plus 1.000 de euro. Noi am plătit la o valoare, acum este altă valoare”, a mai spus învățătoarea din Bacău.
REPORTER DE IAȘI a solicitat un punct de vedere de la dezvoltatorul Daniel Niculiță. În cursul zilei de luni, 14 august, a spus că urmează să ia un avion spre Iași, fiind la final de vacanță, și că vom discuta a doua zi, marți. Ieri, dezvoltatorul imobiliar nu a mai răspuns la telefon.

Article image
Darea în folosință a unor blocuri fără edificare este ilegală Cei care locuiesc în primele două blocuri terminate sunt în război cu dezvoltatorul: au cumpărat ieftin in 2020-2021, iar acum li se cer bani mai mulți Ca și în alte cazuri din Iași, promisiunile de vânzare au expirat, iar Daniel Niculiță vrea să le dea banii înapoi ca să vândă altora mai scump Pentru că oamenii nu cumpără locuri de parcare, dezvoltatorul a pu...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 19 Mai 2023

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31