fbpx
 
Momentul în care atacatorul din Londra a fost împușcat de poliție (VIDEO)

Momentul în care atacatorul din Londra a fost împușcat de poliție (VIDEO)


O înregistrare publicată de tabloidul britanic Daily Mail arată momentul în care autorul atacului de duminică din Londra, soldat cu 3 răniți, este împușcat de polițiști sub acoperire.

Momentul a fost filmat de un trecător. Agenții în haine civile i-au luat cuțitul cu care rănise 3 persoane și au verificat dacă vesta pe care o purta avea încărcătură explozibilă.

Trei persoane au fost rănite în atac duminică după-amiază, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Metropolitane londoneze, Lucy D’Orsi, într-un comunicat.

Două persoane au fost înjunghiate, iar o a treia se crede că a fost rănită de sticla spartă în timpul focurilor trase de poliţie. Cele trei victime, un bărbat şi două femei, au fost duse la spitale locale, fără ca viaţa lor să fie pusă în pericol.

Suspectul Sudesh Amman purta ataşat de corp un dispozitiv exploziv “fals”, iar atacul se crede că este „legat de islamism”, a spus D’Orsi.

Ea a confirmat că „ofiţeri înarmaţi, care făceau parte dintr-o operaţiune proactivă de supraveghere antiteroristă”, l-au urmărit pe suspect pe jos.

Printre altele, gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat luni responsabilitatea atacului cu cuţitul comis în weekend la Londra.

Atacatorul este un combatant al SI şi a comis atacul ca răspuns la apelurile grupării vizând cetăţenii ţărilor care fac parte din coaliţia anti-SI, potrivit agenţiei de ştiri al-Amaq, având legături cu gruparea teroristă.

Sudesh Amman avea 20 de ani, fusese eliberat recent din închisoare şi era încă supravegheat de poliţişti. Deşi autorităţile britanice au catalogat incidentul drept unul de natură islamistă, momentan nu au făcut publice mai multe detalii legate de agresor şi de motivele care l-au împins să comită teribila faptă.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: