fbpx
 
În plin război între carteluri, o groapă comună cu 47 de saci cu rămășițe umane a fost descoperită sub ringul de dans al unui club de noapte din Mexic.

Oficialii ucraineni i-au condus luni pe corespondenți ai presei internaționale la o groapă comună în care au fost aruncați civili uciși de armata rusă în contextul în care Moscova afirmă că scenele îngrozitoare filmate în urma retragerii armatei sale sunt „regizate”.

Corespondentul BBC, Yogita Limaye, transmite că în apropiere de Bucha, locul în care armata rusă a masacrat aproape 400 de civili, au fost descoperite și alte gropi comune în care au fost aruncate corpurile unor ucraineni uciși, scrie Digi24.

Cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună la Bucea, oraş din regiunea Kiev unde forţele ucrainene au preluat din nou controlul în această săptămână şi unde au fost deja descoperite pe străzi numeroase trupuri neînsufleţite, a declarat duminică Serhii Kapliceni, şeful echipelor locale de salvare, arătând locul jurnaliştilor AFP.

67 de civili au fost înmormântaţi într-o groapă comună în oraşul Bucha, în apropiere de Kiev, capitala Ucrainei, după luptele grele din zonă între forţele ucrainene şi invadatorii ruşi, relatează agenția germană DPA, citată de Agerpres.


Poliţia din Rio de Janeiro a anunţat că a descoperit vineri o fosă clandestină în care o grupare para-poliţienească responsabilă de crime, tortură şi dispariţii a îngropat cel puţin 12 cadavre, relatează AFP.

Un dosar penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, la sesizarea reprezentanţilor Institutului ''Elie Wiesel'', în cazul osemintelor umane găsite în urma săpăturilor arheologice efectuate în localitatea ieşeană Vulturi, comuna Popricani, în apropierea locului în care în urmă cu 9 ani a fost găsită o groapă comună.

În oraşul Hammam al-Ali, aflat la sud de Mosul, care a fost eliberat sâmbătă de sub controlul organizaţiei jihadiste Statul Islamic, a fost găsită o groapă în care se aflau 100 de cadavre decapitate, conform armatei irakiene.

 

„Grupările de militanți ISIS au continuat să ne ucidă oamenii”, a declarat un oficial al armatei irakiene.

 

Nu a fost precizat dacă această tragedie s-a produs de curând, însă Organizaţia Naţiunilor Unite anunţase de ceva vreme că gruparea teroristă a executat zeci de persoane în preajma oraşului Mosul, potrivit CNN.

 

Agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat că luptătorii ISIS le-au cerut locuitorilor să le dea toţi băieţii cu vârste de peste 9 ani. Mulţi cred că aceştia au fost forţaţi să lupte pentru gruparea teroristă.

 

Totuşi, nu ar fi primul caz de acest gen întrucât forţele irakiene au mai găsit gropi comune în zonele recucerite de Statul Islamic.

 

(Sursa: b1.ro)


O groapă comună a fost descoperită în Rusia, în care ar putea fi 15.000-20.000 de cadavre îngropate în anul 1943, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, potrivit publicației Il Fatto Quotidiano. În aceasta au fost găsite resturi umane ale unor prizonieri români, unguri, italieni şi germani.

 

Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete, iar cei mai mulți sunt italieni. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene.

 

După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri – prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete. Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.

 

„Mulţumim asociaţiei ungare Had-és Kultúrtörténeti Egyesület pentru semnalarea care ne-a permis să luăm legătura cu persoanele din Rusia care se ocupă de această descoperire excepţională”, a declarat Gianfranco Simonit, responsabil al Secţiei de cercetări istorice a Grupului de speologie San Martino.

Simonit a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată în iunie în legătură cu acest caz, la fel şi reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Ungariei şi României.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31