fbpx
 
Compania Antibiotice, cel mai important producător farmaceutic cu capital românesc, a devenit membru în Coaliția România Sustenabilă, prima platforma pentru dezvoltarea durabilă înfiinţată de Ambasada Sustenabilităţii în România (ASR), o iniţiativă privată, apolitică, recunoscută oficial ca partener și facilitator de dialog pe teme de sustenabilitate al Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Guvernului României.

Un membru al unui cartel mexican a fost extrădat din România în Statele Unite ale Americii, a anunţat duminică IGPR.

Liderul grupului parlamentar senatorial AUR, Claudiu Târziu, a anunţat luni, în plen, excluderea din partid a senatoarei Diana Şoşoacă şi revocarea acesteia din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi din cea de membru al Comisiei juridice.

Tudorel Toader rămâne membru în Comisia de la Veneția, chiar dacă Guvernul Orban a cerut eliberarea sa din funcție, au declarat pentru HotNews surse politice.

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi a aprobat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar al municipiului Iaşi, precum şi candidatura ministrului interimar al Mediului, Costel Alexe, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Candidaturile urmează a fi validate de Biroul Politic național al PNL.

Legislația îi permite maxim trei în același timp. ANI poate începe oricând ancheta împotriva directorului Aeroportului. Prefectul județului: „Dacă a fost și pentru o secundă membru în toate, plătește”. Cătălin Bulgariu a mai fost descoperit o dată incompatibil de ANI, tot pentru calitatea de membru CA la Radio Iași, având interdicția de-a fi numit pe funcții publice.

Directorul RA Aeroportul Internațional Iași, Cătălin Bulgariu, a avut calitatea de membru în patru Consilii de Administrație concomitent, în condițiile în care o OUG din 2011 îi permitea maxim trei CA-uri în același timp. 

La momentul în care a fost numit în CA al Aeroportului, nu și-a depus declarația de interese, tocmai pentru a nu se observa că noul cadou pe care îl primea de la PSD era nepermis.


Legislația îi permite maxim trei în același timp. ANI poate începe oricând ancheta împotriva directorului Aeroportului. Prefectul județului: „Dacă a fost și pentru o secundă membru în toate, plătește”. Cătălin Bulgariu a mai fost descoperit o dată incompatibil de ANI, tot pentru calitatea de membru CA la Radio Iași, având interdicția de-a fi numit pe funcții publice.

Directorul RA Aeroportul Internațional Iași, Cătălin Bulgariu, a avut calitatea de membru în patru Consilii de Administrație concomitent, în condițiile în care o OUG din 2011 îi permitea maxim trei CA-uri în același timp. 

La momentul în care a fost numit în CA al Aeroportului, nu și-a depus declarația de interese, tocmai pentru a nu se observa că noul cadou pe care îl primea de la PSD era nepermis.


Poliţia din Spania a arestat un membru al Forţelor Aeriene ale Braziliei care avea asupra sa trei pungi pline de cocaină într-un avion militar ce aterizase la Sevilia, cu câteva ore înainte ca preşedintele brazilian Jair Bolsonaro să ajungă în oraşul din regiunea Andaluzia, ca parte a călătoriei sale în Japonia pentru summit-ul G20.

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, se declară categoric împotriva creării unui batalion mixt moldo-român, aşa cum a anunţat la începutul săptămânii ministrul român al apărării, Mihai Fifor, în cadrul discuţiilor avute la Chişinău cu omologul său moldovean Eugen Sturza, relatează astăzi Unimedia şi Deschide.md.

Înfiinţarea unui astfel de batalion este ‘încă un pas pe calea suprimării statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova şi a securităţii noastre naţionale’, susţine Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

‘Am convingerea că orice tentativă de a crea careva subdiviziuni militare comune cu alte state, cu atât mai mult membre NATO, sunt categoric inacceptabile pentru un stat neutru precum este Republica Moldova. Semnarea unor acorduri difuze privind crearea de batalioane militarizate mixte constituie o încălcare directă a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova’, consideră Dodon.

‘Având în vedere că astfel de iniţiative – pe lângă inaugurarea oficiului NATO la Chişinău, invitaţiile permanente adresate armatei naţionale de a participa la exerciţii militare organizate de blocul militar NATO – capătă un caracter sistematic, am cerut autorităţilor competente explicaţiile de rigoare şi am dispus să fie luate toate măsurile în conformitate cu prevederile legale în raport cu persoanele care au admis astfel de acţiuni’, anunţă preşedintele moldovean.

‘În calitatea mea de preşedinte şi garant al Constituţiei nu voi permite să fim implicaţi în jocuri geopolitice care doar dăunează ţării noastre’, scrie în final Igor Dodon în mesajul citat.

La 5 februarie, cu ocazia vizitei ministrului român al apărării, Mihai Fifor, la Chişinău s-a discutat despre formarea unui batalion mixt moldo-român, fiind reluată o iniţiativă mai veche, abordată pentru prima oară în anul 2015 de cele două părţi, notează Deschide.md. Acesta ar fi un batalion mixt pentru situaţii de urgenţă, după modelul celui româno-ungar ‘Tisa’.  (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)


Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării Regionale, obligată să demisioneze din Guvern ca urmare a anchetării ei de către procurorii anticorupţie în dosarul „Belina", primeşte o nouă funcţie din partea statului, după ce recent a fost numită consilier de stat.

 


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31