fbpx
 
Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa C2 din ediţia 2024-2025 a Ligii Naţiunilor, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara la Paris.

România și-a aflat, duminică, adversarele din grupa de calificare pentru Campionatul European de fotbal din 2024.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) stabilește, luni, cine sunt judecătorii care vor face parte din Completurile de 5 judecători pentru 2022. Stabilirea completurilor se va face prin tragere la sorți, începând cu ora 12.00, transmite G4Media.

FRF a publicat pe site-ul oficial o scrisoare deschisă către Gheorghe Hagi, în care președintele Răzvan Burleanu i-a cerut scuze antrenorului de la FC Viitorul pentru că nu l-a invitat la tragerea la sorți a grupelor Euro 2020, eveniment care a avut loc pe 30 noiembrie, la Romexpo.

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, Angel Maria Villar, care a fost arestat, azi, va petrece noaptea în închisoare. Între timp, forul a anunţat că tragerea la sorţi pentru noul sezon din La Liga a fost amânată.

 

Villar a fost reţinut alături de fiul său, Gorka, şi de alţi oficiali ai federaţiei, în cadrul unei anchete anchete anticorupţie. Persoanele arestate sunt acuzate de fals în acte, corupţie şi delapidare.

 


Formaţia CSM Poli Iaşi va întâlni în 16-imile Cupei Românei echipa de Liga a III-a Metalurgistul Cugir.

 

Partida este prevăzută în perioada 25-27 octombrie, de la ora 14.30, data exactă urmând a fi stabilită în funcţie de interesul şi programul televizărilor.

 

Echipa din Cugir, la care joacă sub formă de împrumut jucătorul Politehnicii Mariu Chelaru, s-a calificat la „masa verde“, după ce FCM Baia Mare s-a desfiinţat. Anterior, Metalurgistul a trecut, tot la „masa verde“, de ACS Fotbal Comuna Recea, deoarece adversarii au făcut patru schimbări, însă pe teren scorul fusese 0-9!

 

Iată meciurile din 16-imile Cupei Românei, în urma tragerii la sorţi:

 

Unirea Tărlungeni - ASA Târgu Mureş

CS Afumaţi - FC Botoşani

Dinamo Bucureşti II - Dinamo Bucureşti

Foresta Suceava - Steaua Bucureşti

CS Baloteşti - Viitorul Constanţa

ASU Politehnica Timişoara - Pandurii Târgu Jiu

Metalurgistul Cugir - CSM Poli Iaşi

CSM Râmnicu Vâlcea - CFR Cluj

Chindia Târgovişte - ACS Poli Timişoara

Dacia Unirea Brăila - Concordia Chiajna

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - Astra Giurgiu

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CS Universitatea Craiova

FC Academica Clinceni - FC Voluntari

CNS Cetate Deva - Gaz Metan Mediaş

Metalosport Galaţi - Luceafărul Oradea

Olimpia Satu Mare - CS Mioveni.


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31