fbpx
 
Președintele CJ Prahova, pus sub control judiciar. Ar fi primit 16 milioane de lei de la un om de afaceri

Președintele CJ Prahova, pus sub control judiciar. Ar fi primit 16 milioane de lei de la un om de afaceri


Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, ar fi primit de la un om de afaceri peste 16 milioane de lei, prin intermediul unei rude şi al unui afin, anchetatorii formulând în cazul său şi acuzaţii de fals în declaraţia de avere.

Potrivit unui comunicat emis, joi seară, de DNA, Iulian Dumitrescu este cercetat sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii.
De asemenea, tot sub control judiciar sunt cercetate alte două persoane, şi anume o rudă a lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi un afin al acestuia - pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (n.r. - afin al lui Dumitrescu) ar fi pretins, în perioada noiembrie - decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova", precizează DNA.
Ulterior pretinderii, ruda lui Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie - februarie 2023, se arată în comunicat.
„Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate, ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia", explică procurorii.
Totodată, au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 şi 15.06.2023, în sensul că: ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o sumă totală de 122.400 lei; nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei; nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline şi 24.000 euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionată la pct. 2.
„Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc", mai arată DNA.
În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând lui Iulian Dumitrescu şi asupra a 19 imobile aparţinând celor 2 complici.
Potrivit DNA, în dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de Vasile Anna-Maria, administrator public al judeţului Prahova şi preşedinte CA la Distribuţie Energie Electrica România SA, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, constând în esenţă în aceea că nu a menţionat în 29 de declaraţii de avere 2 terenuri deţinute de soţul său.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: