fbpx
 
PSD Iași atenționează, din nou, asupra pericolului de pierdere a finanțării europene pentru drumul județean care face legătura între Iași și Suceava. Pe porțiunea de drum surpată acum 5 luni au apărut acum adevărate cratere care au o adâncime de aproximativ 1 metru. În multe zone ale acestui traseu lucrările sunt de o calitate îndoielnică și există întârzieri mari de timp față de termenele de finalizare asumate prin contract. În acest context, recepția lucrărilor ar putea fi aproape imposibilă de realizat.

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră județeană din țară, Axa Iași – Suceava, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, se transformă în cel mai mare eșec al conducerii peneliste de la Consiliul Județean.

Senatorul ieșean Maricel Popa trage un semnal de alarmă cu privire la execuția proiectului de modernizare a drumului interjudețean Iași – Suceava (167 km). Acesta precizează că lucrările efectuate până acum sunt de o calitate îndoielnică și actuala administrație județeană este complet dezinteresată de soarta acestui proiect, iar cei care vor avea de suferit vor fi ieșenii.

O borsetă cu peste 11.000 de lei, documente şi alte obiecte de valoare, găsită de două femei pe marginea drumului DJ 205J din comuna Fitioneşti, a fost predată poliţiei şi ulterior restituită proprietarului de drept, un bărbat de 54 de ani, din Mărăşeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

DJ 212A a fost blocat chiar la ordinul primarului pentru a fi transformat ... în loc de joacă pentru copii. Astfel că, în această dimineață, pe DJ 212A, în fața Primăriei Mărașu și a școlii din localitate, au fost montate bariere care interziceau accesul autovehiculelor în zonă, relatează realitatea.net.

Conducerea centrală PSD susține echipa social democrată ieșeană. O delegație condusă de președintele PSD Marcel Ciolacu, din care au făcut parte Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD și Paul Stănescu, secretar general, s-a întâlnit cu ieșenii și candidații PSD din orașul Târgu Frumos și comunele Rediu, Holboca și Ciurea.

Un şofer din Botoşani a intrat, luni seară, cu autoturismul într-o turmă de oi, ucigând 13 animale, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Un bărbat s-a rătăcit cu maşina pe un drum judeţean din Ţinutul Pădurenilor, în zona montană a judeţului Hunedoara, după ce, venit din Scoţia, şi-a setat GPS-ul să-l ducă pe drumul cel mai scurt spre Chişinău, în Republica Moldova.

Protest inedit într-o localitate din județul Iași, făcut public chiar de cei care au căzut „victime” revoltei unui cetățean. Reprezentanții Primăriei Românești l-au felicitat chiar pe ieșeanul care a decis să-și achite impozitul în monede, în semn de protest față de starea drumului județean care trece prin localitate.

După ani de așteptări, drumul județean care leagă DN 28 de localitatea ieșeană Al. I. Cuza va fi modernizat și lărgit.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31