fbpx
 
Dosar penal pentru un șofer din Harghita care a provocat un accident în timp ce conducea beat un microbuz școlar

Dosar penal pentru un șofer din Harghita care a provocat un accident în timp ce conducea beat un microbuz școlar


Un bărbat din localitatea Dârjiu, care conducea beat un microbuz şcolar, s-a ales cu dosar penal, fiind depistat de poliţişti după ce a provocat un accident cu pagube materiale, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Dârjiu, în timp ce conducea un microbuz şcolar, în care se aflau şapte elevi şi două cadre didactice, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în faţa unui imobil.
Accidentul a avut loc în localitatea Dârjiu şi s-a soldat cu pagube materiale, cele două vehicule fiind avariate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, fiind înregistrată o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
IPJ Harghita a precizat că şoferul prins băut la volan a participat la instruirile organizate de poliţişti pentru persoanele ce conduc mijloacele auto de transport şcolar.
„Este de menţionat că în cadrul activităţilor preventive desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Politie Judeţean Harghita pentru menţinerea unui climat optim pe linie de siguranţă scolară, au avut loc instruiri ale persoanelor cu drept de conducere a mijloacelor auto de transport şcolar pentru adoptarea unei conduite optime, prin respectarea tuturor normelor de circulaţie rutieră, atunci când se afla în trafic. De altfel, şi persoana sus-menţionată, aflată la volan, a fost instruită în acest sens de către poliţişti. În acest context, pentru prevenirea producerii de evenimente similare, la nivelul Inspectoratului de Politie Judeţean Harghita se va proceda la continuarea activităţilor de instruire, cu caracter preventiv, urmând a fi organizate şi acţiuni punctuale de depistare de astfel de cazuri şi de sancţionare a persoanelor vinovate", au mai transmis reprezentanţii IPJ Harghita. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31