fbpx
 
Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, expulzat din sediul NATO

Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, expulzat din sediul NATO


Mai mulţi membri ai personalului diplomatic rus au fost expulzaţi din sediul NATO fiind suspectaţi de activităţi de spionaj, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat vineri de tabloidul german Bild, informează Reuters.

„Ne-am dat seama că ei realizau activităţi care nu erau de fapt muncă diplomatică, ci muncă de intelligence'', a declarat Stoltenberg.
Iniţial, Bild relatase că expulzările au avut loc în ultimele luni, dar ulterior această referinţă temporală a fost retrasă de publicaţia germană.
În ultimii ani, mai ales după începerea agresiunii nejustificate şi neprovocate a Rusiei contra Ucrainei în februarie 2022, numeroase ţări europene au expulzat diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj.
Moscova a răspuns cu măsuri simetrice.
În primăvara lui 2022, state membre ale Uniunii Europene au expulzat diplomaţi ruşi ca o reacţie concertată după descoperirea cadavrelor unor victime civile ucrainene în Bucea, o suburbie a Kievului, scena unui masacru atribuit armatei ruse.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31