fbpx
 
Facebook / Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași Facebook / Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași

Tabloul „Ecce Homo” al lui Tițian, păzit de jandarmi înarmați la Muzeul Municipal din Iași


Tabloul „Ecce Homo”, singurul tablou al lui Tițian din România și din Europa de Est, este păzit de jandarmi înarmați la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași.

Capodopera „Ecce Homo (Iată omul!)” a lui Tițian (Tiziano Vecellio), unul dintre cei mai mari pictori ai Renașterii, a fost transportată de la Muzeul Brukenthal la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași cu pază armată, iar în capitala moldavă este încadrat în permanență de luptători înarmați ai Jandarmeriei Române.

Imaginile inedite au fost prezentat de către muzeul ieșean, care a găzduit joi una dintre cele mai reprezentative lucrări din istoria culturală a omenirii.  

Moment istoric la Iași!

Lucrarea Ecce Homo-Iată Omul! realizată de celebrul artist Tiziano Vecellio (Tițian) a ajuns la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași!

Singura lucrarea din România și din Europa de Est realizată de celebrul artist Tițian/ Tiziano Vecellio aflată în Muzeul Național Brukenthal a părăsit Sibiu pentru a fi expusă la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași.

Capodoperă a artei europene, lucrarea Ecce Homo-Iată Omul! este una dintre cele mai importante lucrări de pictură aflată pe teritoriul României. În decursul timpului lucrarea a fost expusă în mai multe muzee importante din Europa. În România, în cei 207 ani de existență a Muzeului Național Brukenthal a fost expusă doar de 2 ori, la expozițiile organizate de Alexandru Constantin Chituță: în anul 2023 în cadrul expoziției Brukenthal exclusive la Art Safari Bucharest și în acest an în cadrul expoziției Tițian. Ecce Homo.

Valoroasa lucrare, asigurată la una dintre cele mai vechi și mari companii de asigurări din Londra a părăsit astăzi Muzeul Național Brukenthal. Transportul lucrării este realizat de Orbit Internațional - Fine Art Transport, firmă specializată în transportul lucrărilor de artă și escortă de Jandarmeria Română din Iași”, a scris miercuri muzeul ieșean pe pagina sa de Facebook.

Gândită de mai bine de un an, expoziția Tițian. Ecce Homo va fi deschisă la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași în data de 9 mai 2024, ora 17:00 cu prilejul Zilei Europei și va rămâne deschisă până în data de 5 iunie 2024.

Lucrarea Ecce Homo realizată de artistul Tiziano Vecellio în anul 1560 este singura lucrare aflată în România și în Europa de Est. În lucrarea Ecce Homo Tiţian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului XVI-lea, fiindu-i prima dată comandată în anul 1543.

Lucrarea Muzeului Naţional Brukenthal este similară versiunii din 1548 aflată la Muzeul Prado din Madrid, a versiunii din 1560 aflată la Galeria Naţională a Irlandei din Dublin şi a celei din 1564-1566 aflată la Galeria Uffizi din Florenţa. Există de asemenea o lucrare neterminată din seria Ecce Homo realizată de Tiţian la de Artă din Saint Louis Missouri, Statele Unite ale Americii”.

Provenienţa tabloului „Ecce Homo” de Tiţian din colecţia Brukenthal ar putea fi urmărită până la atelierul artistului. De-a lungul celor peste 450 de ani de când a fost creat, conform doamnei Daniela Dâmboiu tabloul a trecut prin următoarele locaţii, colecţionari şi evenimente: Veneţia, cel mai probabil în casa sculptorului şi colecţionarului Allesandro Vittoria (undeva după 1560/ 1565 până în 1608) şi în cabinetul de artă al bogatului negustor Bartolomeo della Nave (1608-1638); Anglia, unde a fost expediat din Veneţia până în mai 1638; Londra, conacul din Chelsea al lui James, al treilea marchiz şi primul duce de Hamilton (1639-1649), care a fost fosta reşedinţa regală a regelui Henric al VIII-lea al Angliei şi casa din copilărie a reginei Elisabeta I; Olanda, trimisă acolo după execuţia lui Hamilton la 9 martie 1649; Bruxelles, galeria arhiducelui Leopold Wilhelm găzduită în Palatul Coudenberg (c. 1650/ 1651-1656); integrată în primul catalog din lume al unei colecţii de artă, realizat de David Teniers II în 1660; Viena, expusă în galeria Stallburg (1659-c. 1773/ 1776); trimisă de Brukenthal de la Viena la Sibiu între 1774-1777; găzduită la Sibiu – capitala provinciei Transilvania, în galeria privată Brukenthal (din 1783, la etajul al doilea al clădirii dinspre stradă), cu o întrerupere de câţiva ani în timpul Primului Război Mondial, când a fost trimisă spre păstrare la Viena, apoi la Budapesta (iarna 1914/ 1915-iunie 1919); restaurată la Sibiu sau la Viena, când probabil a fost scurtată în partea de jos cam la jumătate din palma dreaptă a lui Hristos (1899); furată din muzeu în 1968 şi găsită după 30 de ani, în 1998, în SUA; revenită în cele din urmă acasă, în 1998, în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional Brukenthal, fiind înregistrată cu un nou număr de inventar.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31