fbpx
 
Cum va fi vremea în weekend. Stăm acasă sau ieșim la plimbare?

Cum va fi vremea în weekend. Stăm acasă sau ieșim la plimbare?


Cerul va prezenta înnorări accentuate și va ploua. Local, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse, 30...40 l/mp.

 

SÂMBĂTĂ, în cursul după-amiezii, în regiunile sud-estice, se vor semnala descărcări electrice, iar în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Noaptea, în vest, în centru şi în nord, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60 km/h, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi de la 3...4 grade în estul Transilvaniei și nordul extrem al Moldovei, până la 16...17 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -2 și 8 grade, mai ridicate pe litoral.

 

DUMINICĂ, vremea va deveni deosebit de rece, în majoritatea zonelor. În cursul zilei, cerul va avea înnorări în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, precum şi la munte, unde va continua să ningă viscolit. În nordul Moldovei și zona Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor mai depăși 15...20 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și doar izolat vor fi posibile precipitaţii slabe. Noaptea, cerul va deveni variabil, iar ninsori slabe se vor semnala pe arii restrânse la munte și în nordul Moldovei. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sud, în est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, ușor mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime în general între -7 şi 2 grade. Noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.

 

LUNI, vremea va deveni în general frumoasă, dar se va menţine deosebit de rece, cu precădere dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în estul teritoriului, unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, mai ales ziua, în regiunile estice și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 8 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade, ușor mai scăzute în depresiuni. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat va fi ceață.

 

(Sursa: romaniatv.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30