fbpx
 
Holocaustul nu e doar despre genocid, ci și despre efectul propagandei, al minciunii, despre violența limbajului”, a explicat conf. univ. dr. Daniel Citirigă, la seminarul desfășurat sâmbătă, la Constanța.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel” a lansat, la finalul săptămânii trecute, un proiect prin care își propune să aducă la suprafață istoria de acum 80 de ani a comunităților de evrei și romi, într-un mod inedit.

Parchetul General a anunţat luni că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a condamnat, luni, manifestările „negaţioniste” ale AUR, după ce partidul a transmis un comunicat în care afirmă că istoria Holocaustului reprezintă o „temă minoră”.

Iancu Zuckerman, unul dintre puţinii supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi încă în viață, a împlinit astăzi 98 de ani. A fost sărbătorit în cadrul unei ceremonii la care a participat și ambasadorul Israelului în România, arată Știrile Pro TV.

Eva Mozes Kor, supravieţuitoare a experimentelor făcute pe gemeni de doctorul german Mengele, a murit, joi, în timpul unei vizite la Cracovia, potrivit anunţului făcut pe site-ul muzeul fondat chiar de ea - CANDLES Holocaust Museum and Education Center.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul comemorării a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi.

Circa 80 de morminte dintr-un cimitir evreiesc din Alsacia au fost descoperite profanate, a anunțat prefectura locală, citată de AFP.

PNL Iași a anunțat că va face o scrisoare deschisă către majortatea organizațiilor evreiești din lume, inclusiv către Centrul Evreiesc pentru Europa, în care va relata cum a fost distrus portalul de la Cimitirul Evreiesc din Iași.

“În următoarele zile vom face o scrisoare în limba engleză în care vom atașa materiale fotografice șI vom relata ceea ce s-a întâmplat. Va fi trimisă către 35 de organizații evreiești din lume, inclusiv către Andrew Backer, dirctorul centrului Evreiesc din Europa, în care vom relata crima pe care a produs-o asupra memoriei comunității evreiești și a victimelor Holocaustului Primăria Iași, nesocotind oricefel de grijă pe care această instituție trebuie s-o aibă asupra monumentelor istorice. Este regretabil faptul că interesele comunității evreiești au fost subordonate în multe feluri de către un clan din Primărie. Spre exemplu , familia Surdu și-a angajat cumnata contabilă la Comunitatea Evreiască. Deci legăturile sunt din cele mai oneroase (…) . Această poartă a fost demolată într-un stil barbar și nici regimul comunist  nu și-a permis s-o facă în anii 80 când se demolau biserici”, a declarat istoricul Alexandru Muraru, într-o coferință de presă.

Întrega conferință de presă o puteți urmări aici.

În același timp, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a criticat demolarea porții Cimitirului Evreiesc din Iași, acuzând că se omoară memoria. În Cimitirul Evreiesc sunt îngropate și victimele Pogromului din 1941. “Astăzi, tendința este de a păstra, a conserva și a pune în valoare locuri ale memoriei. Iată de ce ne-a uimit faptul că s-a decis demolarea porții Cimitirului Evreiesc din Iași, chiar și pentru a fi mutată. Schimbarea locului înseamnă omorârea memoriei. Acest lucru, cu atât mai mult cu cât orașul Iași a fost un oraș care a avut o importantă comunitate evreiască ce și-a adus contribuția la modernizarea orașului. Considerăm că acest gest aduce atingere memoriei miilor de evrei, cu atât mai mult cu cât însemnele memoriei evreiești sunt puține în Iași”, a transmis Institutul „Elie Wiesel”, într-un răspuns pentru revista Newsweek România. 


În cadrul activităților dedicate Comemorării Holocaustului în România, Comunitatea Evreilor din Iaşi a organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Simpozionul „Rememorare, educaţie prin cunoaştere, speranţă pentru viitor”. Evenimentul s-a desfășurat luni, 9 octombrie 2017,  ora 17.00,  la Sinagoga Merarilor din strada Elena Doamna nr. 13.

 


Pagina 1 din 2