fbpx
 
Credincioşii transsexuali vor putea fi botezaţi în Biserica Catolică, dacă acest lucru nu provoacă „scandal" sau „confuzie", a declarat miercuri Vaticanul, clarificând un subiect deosebit de sensibil al doctrinei, transmite AFP, potrivit Agerpres.  

Zeci de mii de credincioşi au venit, de la primele ore ale zilei de sâmbătă, pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din împrejurimile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, scrie Agerpres.

De luni, creștinii ortodocși încep Săptămâna Patimilor. Începând din Duminica Floriilor și până în sâmbăta dinainte de Paște, creștinii marchează Săptămâna Mare.  

În mesajul de Crăciun, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a făcut apel către credincioșii care nu s-au vaccinat anti-Covid să facă acest lucru, transmite I Efemerida, citată de Rador.

Lingurița pentru împărtășanie nu împrăștie COVID-ul ori alți microbi sub nicio formă, susține Teodosie Snagoveanu. Arhiepiscolul Tomisului spune că și dacă se împărtăşesc o sută de mii de oameni cu aceeaşi linguriţă, „nimeni nu se contaminează, chiar dacă s-a împărtăşit unul bolnav”.

Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de cel puțin 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de cel puțin 2 metri între persoane.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a criticat pe credincioșii fumători la începutul postului paștelui și a avertizat că acest viciu „deși nu e mâncare, e mare păcat”.

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, le-a cerut tuturor preoților din subordinea lui să nu mai ceară bani credincioșilor pentru serviciile religioase.

Câteva sute de persoane au venit miercuri la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la Slujba de Bobotează şi pentru a lua Agheasma Mare, numărul credincioşilor fiind semnificativ mai mic faţă de anii trecuţi.

Poliţistul Marian Godină a povestit că după ce a transmis un mesaj public credincioşilor care vor să meargă şi anul acesta în pelerinaj la Iaşi a fost blestemat de câțiva dintre aceștia, la scurt timp având loc un cutremur în România.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31