fbpx
 
Britanic omorât în bătaie de un grup de elevi după ce a refuzat să strângă mizeria câinelui cu care ieșise la plimbare

Britanic omorât în bătaie de un grup de elevi după ce a refuzat să strângă mizeria câinelui cu care ieșise la plimbare


Un bărbat care ieșise cu câinele la plimbare a fost omorât în bătaie după o „altercație” cu un grup de elevi ce a avut loc într-un parc din Nuneaton, Marea Britanie, potrivit localnicilor citați de The Telegraph.

Britanicul de 36 de ani, pe care poliția l-a identificat drept John Hackett, ar fi fost trântit la pământ de niște adolescenți cu care s-ar fi certat pentru că a refuzat să adune mizeria câinelui său, au spus vecinii din zonă.

Trei copii de 15 ani - doi băieți și o fată - au fost arestați pe 26 aprilie fiind suspectați de crimă, dar au fost eliberați pe cauțiune două zile mai târziu.

Unul dintre vecini susține că două fete au strigat la Hackett, care își plimba câinele, spunându-i să curețe mizeria lăsată în urmă de animalul său de companie.
„Se pare că a refuzat să curețe excrementele câinelui său și să i se spună ce să facă de către niște copii. Ei s-au enervat și strigau la el când, dintr-o dată, totul s-a declanșat”, a spus localnicul.

O femeie care a văzut întreg incidentul a spus: „Un grup de băieți care își petreceau timpul cu niște fete după școală au intervenit și l-au bătut”.

Un videoclip cu atacul a fost postat pe rețelele sociale, dar a fost șters mai târziu. Un barman local, care a văzut filmarea, a spus că a fost „dezgustătoare” și că victima „îi implora și țipa la ei să se oprească”.

Un alt vecin, care cunoștea victima de 20 de ani, a spus că bărbatul avea grijă de mama lui: „Va fi devastată fără el și nu știu cum o să se descurce”.

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31