fbpx
 
Gratis și pe șest, Mihai Chirica transferă un teren public de 7,8 milioane de euro școlii private unde învață fiul său cel mic

Gratis și pe șest, Mihai Chirica transferă un teren public de 7,8 milioane de euro școlii private unde învață fiul său cel mic


La inițiativa primarului Mihai Chirica, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 23 august se află un proiect prin care se propune ca un teren public de 7,8 hectare din Moara de Vânt să fie atribuit gratuit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru construirea unui campus școlar, continuare a Școlii Varlaam Mitropolitul

Anunțul despre proiect fost făcut public vineri seara, pe o ordine de zi suplimentară, fără a fi atașate documentele justificative

REPORTER a obținut aceste acte, iar concluzia este că Primăria atribuie un teren de 7,8 milioane de euro fără beneficii clare pentru comunitate și fără nici o garanție din partea beneficiarului

În proiect nu se amintește deloc faptul că unitatea de învățământ a Mitropoliei este una privată, în care părinții copiilor plătesc taxe

În nici una dintre cele 31 de pagini ale proiectului nu există vreo referire la valoarea investiției, sursa fondurilor sau etapele edificării clădirilor. Documentul menționează doar faptul că Mitropolia are la dispoziție 10 ani să „demareze” proiectul

Frapează suprafața imensă: Școala Paradis ridică un complex pentru același număr de copii pe 1,2 hectare. Spitalul Regional va fi ridicat tot pe 12.000 mp

Pentru aceste teren, Primăria însăși a aprobat, anul trecut, Planul Urbanistic Zonal, prin urmare Mitropolia nu mai trebuie să obțină decât certificatul de urbanism și autorizația de construire

Fiul cel mic al primarului, devenit faimos pentru faptul că, la vârsta de 11 luni, a cumpărat imobile de 250.000 de euro, merge la grădiniță la Varlaam

Pe repede înainte

Primarul Mihai Chirica înstrăinează gratis un teren public în valoare de circa 8 milioane de euro – prețul pieței - printr-un proiect în care interesul comunității este ignorat, iar toate avantajele sunt ale beneficiarului.

Modalitatea în care se pregătește acest transfer este tipică acestei administrații: în premieră, un anunț al acestei intenții a apărut vineri seara, pe 18 august, pe site-ul Primăriei, la secțiunea dedicată ședinței de Consiliu Local din 23 august. Mai precis, pe o ordine de zi suplimentară, titlul fiind „Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită, către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a unui teren, situat în zona Moara de Vânt, în suprafață de 7,8 ha, aflat în proprietatea privată a Municipiului Iași”. Până duminică seară, nu erau postate și documentele justificative, fundamentările aferente acestui proiect. REPORTER le-a obținut și îi enumeră mai jos, punctual, lacunele.

Date din sistemul de Stat

În solicitarea de atribuire a terenului, Mitropolia susține că va construi un campus educațional pentru circa 1.000 de copii, de la grădiniță până la liceu. Brandul sub care va funcționa unitatea școlară se numește Varlaam Mitropolitul care, în acest moment, deține spații pe strada Costache Negri (grădiniță) și Lascăr Catargi (fostul sediu TVR Iași - școală primară, gimnazială și liceu).

Pe cele 7,8 hectare, investitorul se angajează să ridice spații pentru grădiniță, școală primară și gimnazială, liceu și o fermă (3,5 ha), biserică (0,5 ha), bază sportivă (1,5 ha), pavilion al explorării spațiului (1 ha), campus și ansamblu administrativ - spații cazare elevi și profesori, parcări etc (1,5 ha).

O prezentare a viitorului proiect, întocmită la cererea Mitropoliei de către o firmă de arhitectură

Pentru a justifica atribuirea acestui teren gratis, pe 10 ani, Primăria marșează, în primul rând, pe nevoia de spații de învățământ. În acest sens, în Referatul de aprobare se prezintă statistici furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, conform cărora cererea de înscriere pentru grădinițe este mai mare decât oferta, iar în unele școli se învață în două schimburi. Prin urmare, se susține în proiect, construirea ansamblului din Moara de Vânt „ar fi un beneficiu adus sistemului de învățământ, dar și locuitorilor zonei, cunoscându-se faptul că dezvoltarea și creșterea capitalului uman în general nu se poate realiza fără investiții în infrastructura de educație.”

Randare a uneia dintre clădirile din complex

Toate aceste argumente și date fac referire, în proporție covârșitoare, la starea sistemului educațional de Stat din municipiul Iași, lăsându-se impresia că terenul va face parte dintr-o investiție publică! În cele 31 de pagini ale proiectului nu se menționează nicăieri că părinții copiilor de la grădinița, școala și liceul Varlaam plătesc taxe pentru a fi înmatriculați la această școală și nici în aceste condiții accesul nu este liber, ci în baza unor selecții/interviuri.

Ar fi fost de așteptat ca, în condițiile în care contribuie cu un imobil atât de valoros, inițiatorul să fi impus măcar o cotă de copii care să fie școlarizați gratis, în acest fel beneficiind și „comunitatea” la care se face referire atât de des în proiect.

În 10 ani, va fi al Bisericii

Alt aspect contrariant: nu există nici o mențiune despre valoarea investiției sau sursa fondurilor necesare acestei investiții care, teoretic, este de amploare și presupune milioane de euro. Prin urmare, reiese că un partener, Primăria, pune la bătaie un bun concret, un teren de 7,8 milioane de euro, iar celălalt partener, Mitropolia, nu oferă nici o garanție că are banii pentru investiție sau măcar un plan de finanțare.

Solicitarea Mitropoliei pentru teren, semnată de IPS Teofan și adresată primarului Chirica. Datează din 20 martie 2023. În 5 luni s-a rezolvat, în timp ce solicitări similare nu primesc niciodată răspuns

Disproporția nu se oprește aici. Mitropoliei i se oferă toată larghețea posibilă pentru a edifica ansamblul: în loc să fie prevăzute termene/etape de inaugurare a clădirilor, proiectul prevede că beneficiarul are obligația să „demareze” proiectul în intervalul de 10 ani pentru care primește gratis terenul. Dacă îl „demarează” și chiar dacă nu obține autorizația de construire, Mitropolia va primi terenul în deplină proprietate conform unei legi din 2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult.

Singura portiță că se va face ceva pe acest teren îl reprezintă obligativitatea Mitropoliei să prezinte, anual, Primăriei niște rapoarte, gradul de implementare la nivelul comunității, precum și strategii și prognoze privind perioada următoare. Fără nici o sancțiune din partea Primăriei dacă nu se respectă „gradul de implementare”. Iar dacă Mitropolia nu „demarează” lucrările în 10 ani, terenul se întoarce la Primărie, fără nici o despăgubire.

Este cel puțin curioasă lipsa de combativitate a municipalității în condițiile în care, în trecut, a mai dat terenuri gratis pentru investiții de acest gen și beneficiarii și-au bătut joc și nu au făcut nimic. Un exemplu: 18.000 de mp gratis pentru edificarea unei școli Waldorf pe strada Albineț. 17 ani mai târziu: școala nu exista.

Comunitatea, nici un drept în contract

În Referatul de aprobare al proiectului se face tam-tam și pe faptul că ansamblul va fi „accesibil membrilor comunității, atât către zona educațională cât și spre zona de recreere, la baza sportivă și bazinul de înot, cât și la spațiile verzi și parc sau pavilionul explorării spațiului”.

Cercetarea celorlalte documente aferente proiectului diluează spre zero aceste posibilități disponibile comunității. Astfel, într-o prezentare a ansamblului trimisă în martie 2023 către primarul Chirica, Mitropolia scrie că zona de recreere pentru comunitatea locală va fi accesibilă „pe baza unui program”. Nu se precizează dacă se va plăti o taxă sau nu/vor exista gratuități.

În final, în draftul contractului de folosință gratuită al terenului, atașat proiectului de hotărâre, la capitolul obligații ale Mitropoliei, nu este prevăzută nicăieri îndatorirea de a pune la dispoziția comunității zona de recreere!

PUZ-ul, făcut de Primărie

Aflat într-o zonă în dezvoltare accelerată, acest teren al orașului Iași face parte dintr-o suprafață mai mare deținută de municipalitate, Primăria având multiple variante de a-l pune în valoare. În aceste condiții, miră lipsa de negociere dintre părți pe tema suprafeței – edilul Chirica a pus la dispoziție aproape atât cât ceruse Mitropolia, 8 hectare.

Pentru comparație, Spitalul Regional de Urgență va fi edificat pe doar 12.000 metri pătrați, în timp ce Școala Paradis, o investiție privată din Păcurari, realizată din fonduri proprii ale unei firme, cu parametri apropiați de cei anunțați în Moara de Vânt - 1.000 de elevi, 80 de clase pentru învățământ preșcolar (grădiniță) și învățământ primar, gimnazial și liceal, două terenuri de sport (unul profesional), o sală de dans, o sală de sport, una de spectacole, piscină, SPA (salină și saune), o sală de mese - se va întinde tot pe un teren de 12.000 metri pătrați.

Terenul din Moara de Vânt, situat la câteva sute de metri de viitorul Spital Regional de Urgență, mai are un atu: are Planul Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul Local în august 2022, prin cheltuiala și demersurile proprietarului, Primăria Municipiului Iași.

Prin urmare, în cazul în care îl va primi, Mitropolia va trebui să obțină doar certificatul de urbanism și autorizația de construire – o fericire în condițiile în care, în Iași, obținerea unui Plan Urbanistic Zonal pentru o asemenea suprafață costă bani și ani.

Taxele de la Varlaam. Juniorul primarului, la grădiniță

La grădinița Varlaam Mitropolitul este înregistrat fiul cel mic al primarului Mihai Chirica, iar la școală și liceu sunt înmatriculați și copiii unor potenți oameni de afaceri, medici, profesori universitari etc din Iași.

Conform informațiilor de pe site-ul instituției, taxele de școlarizare anuale sunt următoarele:

La grădiniță, pentru perioada 01 septembrie 2023 – 30 iunie 2024, taxa este corespunzătoare programului solicitat: 14.000 lei/an pentru programul scurt 8.00 – 12/12.30 (în funcție de ora la care se servește masa de prânz) la care se adaugă opțional contravaloarea mesei (mic dejun și/sau prânz) și 17.500 lei/an pentru programul prelungit 8.00 – 18.00, la care se adaugă obligatoriu contravaloarea mesei (mic dejun, prânz, gustare).

La școală primară, taxa de școlarizare anuală pentru perioada 01 Septembrie 2023- 31 August 2024 este de de 23.760 lei pentru programul 8.00 – 16.00.

La gimnaziu și liceu, taxa anuală pentru anul școlar 2023-2024 este de 16.800 lei. Masa 28 lei pe zi.

Article image
Glasul Vieții e printre cei mai mari cumpărători imobiliari din Iași: anual se cumpără proprietăți de sute de mii de euro fiecare Casele sunt pentru copii, adolescenți, mame singure, tineri proveniți din familii sărace La „Glasul Vieții” lucrează 10 salariați și 50 de voluntari. Beneficiari permanenți sunt câteva sute de copii, adolescenți și mame-victime ale violenței domestice Se construiesc în continuare mini-blocuri,...
Autor Cezar Moraru Reportaje 01 Noiembrie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31