fbpx
 
Minoră găsită inconștientă pe peronul gării din Vaslui. Este însărcinată și fugită dintr-un centru de plasament

Minoră găsită inconștientă pe peronul gării din Vaslui. Este însărcinată și fugită dintr-un centru de plasament


O adolescentă de doar 14 ani, din Vaslui, a fost găsită, duminică noaptea, în stare de inconștiență pe peronul gării din oraș. Fata fugise ziua dintr-un centru de plasament, împreună cu două colege.

Toate trei au consumat băuturi alcoolice, însă doar uneia i s-a făcut rău, foarte probabil pentru că este însărcinată în câteva luni.

Un echipaj de ambulanță i-a oferit primele îngrijiri la fața locului, iar apoi a transferat-o la spitalul județean. Acum se află în afara oricărui pericol și, potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), este inclusă într-un program de consiliere psihologică.

Adolescenta însărcinată a plecat de la centru sâmbătă, 24 februarie, împreună cu două colege, cu vârste între 14 și 17 ani. Polițiștii vasluieni au efectuat căutări, le-au depistat și le-au dus înapoi la centru. Câteva ore mai târziu, adolescentele au plecat din nou.

Adolescenta a plecat, până acum, de mai multe ori din centru și, conform unor surse, nu știe cu cine a rămas însărcinată. Polițiștii vasluieni au deschis, însă, un dosar de cercetare penală pentru act sexual cu un minor.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: