fbpx
 
Ultima zi de viață în Dallas, mahalaua care nu există: șapte familii evacuate peste noapte din casele în care au trăit 36 de ani

Ultima zi de viață în Dallas, mahalaua care nu există: șapte familii evacuate peste noapte din casele în care au trăit 36 de ani


Probabila evacuare a mai multor familii de pe câteva terenuri din zona Cicoarei încinge spiritele. Avocatul familiei Stoian, una dintre cele aflate în pericol, acuză că judecătorii i-au defavorizat pe clienții săi deoarece „sunt alte interese”. Lui Vasile Stoian îi este frică de faptul că va fi obligat să își lase casa (foto sus) și să plece în lume.

Au pierdut la trei instanțe
Comuniștii au vrut să extindă Iașul în șesul Bahluiului cu un cartier numit Apărătorii Patriei. După 1989, pe timpul primarului Simirad, zonei i s-a zis, ironic, Dallas. Acum, sărmanii din strada Cicoarei au rămas prinși în două lumi. Nu sunt nici la țară, nici la oraș, nu au acte pe terenuri și case, dar și le-au construit oricum. Unii n-au nici certificate de naștere, nici buletine, nici de votanți nu sunt buni.

Între „plăci” a rămas și familia lui Vasile Stoian: 11 suflete, în două case, pe 1.071 mp. Fără acte pe teren, fără autorizații de construire pe case. Acum 7 ani, parcela lor a făcut obiectul unei hotărâri prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei familii.

Stoianii au încercat să contracareze: au cerut judecătorilor să constate că au dobândit în proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, terenul din Cicoarei 48. Au pierdut pe linie, la trei instanțe, deși avocatul lor susține că cei care au revendicat nu au făcut dovada că au deținut acel lot.

Teoretic, aveau 32 de ani în loc de 30
În aprilie 2019, la Curtea de Apel, familia Stoian a pierdut definitiv procesul prin care a încercat să devină proprietară pe cei 1.071 mp. Anterior, înregistraseră eșecuri și la Tribunal și la Judecătorie. În motivarea cererii, cei din familia Stoian au susținut că stăpânesc acel teren din anul 1982 „în mod continuu, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar.”

Acțiunea a fost introdusă în 2014, deci, teoretic, trecuseră 32 de ani, cu doi mai mult decât limita de 30 necesară la uzucapiune. „Am făcut proba cu martori, cum că noi am stat aici de mai bine de 30 de ani”, a afirmat Vasile Stoian. Aceștia au chemat în judecată Primăria. „Am rol fiscal deschis, din 1990 plătesc impozit pe teren”, a fost un alt argument de-al lui Stoian.

Cineva a pus ochii pe teren
Familia s-a instalat pe acel teren în anii ’80, fără a avea acte de proprietate asupra parcelei. Iar acum, Stoianii au încercat să devină proprietari prin uzucapiunea de 30 de ani.

Legea spune că pentru a dobândi proprietatea unui bun prin uzucapiune trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiții: să se posede bunul în cei 30 de ani și posesia să fie utilă, neafectată de vreun viciu. Posesia respectivului bun trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Dar ce i-a determinat pe cei din familia Stoian, după atâția ani, să invoce uzucapiunea în instanță? „Acum 6-7 ani, au venit unii și-au făcut măsurători pe strada noastră. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă, dar când m-am dus la Primărie să iau o adeverință pe această adresă, funcționarul mi-a zis că s-ar putea să fie o problemă legată de terenul nostru, să-l fi intabulat altcineva”, a explicat Vasile Stoian.

Adică, alte persoane au revendicat atât cei 1.071 mp ai lui Stoian plus încă 4.000 mp, terenuri pe care și-au făcut case alte 5-6 familii.

Nu iese suprafața la socoteală
Cronologia o știe cel mai bine avocatul Anatole Cenușă. „Din 2012, există o hotărâre de validare de la Comisia Județeană de Fond Funciar (CJFF) pe o suprafață de aproximativ 3,58 ha, din care peste 3 hectare de pădure și diferența teren agricol”, a spus Cenușă.

Pe cei 5.687 mp arabil s-ar afla și mia de metri pătrați pe care familia Stoian și-a făcut cele două case. Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe numele Ileana Popa și Emanoil Stoica. Acum, Stoica și Constanța Bandac (succesoare a Ileanei Popa, care a murit) au mandatat-o pe Tatiana Pădurariu (fiica lui Stoica) să le apere interesele.
Avocatul Cenușă, care reprezintă familia Stoian, susține că a investigat traseul hectarelor. „Respectiva familie care a cerut reconstituirea dreptului de proprietate a avut teren în Lețcani. A avut și pe Iași, dar doar 2 hectare și nu peste 3,5 cum susțin”, a precizat avocatul.

Avocat: Instanțele sunt părtinitoare
Situația din prezent. Familia Stoian, care are în posesie cei 1.071 de mp, a pierdut pe linie cele trei procese prin care voia să devină proprietară invocând uzucapiunea. Avocatul lor a afirmat că în zona respectivă există interese imobiliare uriașe și că el a remarcat că instanțele s-au erijat în apărătoare ale Primăriei Iași. „Ei sunt o familie de necăjiți, cine să le dea dreptate?”, a spus Cenușă.
Deci Stoianii au dat în judecată Primăria având ca obiect uzucapiunea, dar cu Stoica, Bandac și mandatarul Pădurariu nu s-au văzut niciodată. „Nici nu știu cum arată, nici nu le cunosc avocatul”, a explicat Vasile Stoian.
Jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au mers acasă la mandatar, la Tatiana Pădurariu. Aceasta locuiește într-un apartament de la etajul al II-lea al unui bloc din aleea Prof. I. Simionescu din Dacia. „Îmi pare foarte rău, vorbiți cu avocatul”, a spus Pădurariu înainte de a închide scurta discuție purtată prin interfon. Și fără a preciza numele avocatului său.
Punerea în aplicare a hotărârii CJFF pentru cei 5.687 mp (din cei 3,58 ha) a fost suspendată până la soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, în aprilie, familia Stoian a pierdut definitiv, dar încă nu le-a venit motivarea. „Suntem disperați. Cum și unde să plecăm? Dacă noi stăm aici de peste 30 de ani... Ce facem cu casele? Iar cei care vor terenul nici nu au dovedit că l-ar fi avut vreodată”, a declarat Vasile Stoian.

Conflictul a degenerat
De-a lungul ultimilor ani, frecușuri de la distanță tot au mai fost între familia Stoian și cei care revendică terenul. Spre exemplu, acum 5-6 ani, Poliția Locală i-a amendat pe Stoiani cu 3.000 de lei pentru lipsa autorizațiilor de construire la cele două case.

De fapt, acesta a fost momentul declanșator al acestei spețe. „Eu mi-am plătit an de an impozitele până la această amendă. Apoi am dat în judecată pentru uzucapiune, am vrut să fiu în regulă cu terenul, aș fi fost apoi și cu casele”, a spus Stoian.

Vasile Stoian (stânga) și Gheorghe Rotaru (dreapta) aduc un morman de acte în apărarea lor

În 2013, Tatiana Pădurariu, mandatara, a depus plângere la Parchet invocând că pe cei 5.687 mp parte a 3,58 ha, obiect al retrocedării din 2012, persoane necunoscute au ocupat terenul în mod abuziv și au construit ilegal. Obiectul plângerii a fost tulburare de posesie.
Polițiștii au vorbit cu familiile lui Gică Tăutescu, Emil Rotaru, Gheorghe Rotaru, Vasile Stoian și concluzia a fost aceeași: că oamenii posedă terenurile din anii ’80, unii cu zdelcă, adică cu un act de mână, alții fără documente. Și că nici Tatianei Pădurariu, nici celor pe care îi reprezintă, nu le-a fost emis vreun titlu de proprietate. Așa că polițistul a propus, iar procurorul a dat rezoluția de neînceperea urmăririi penale față de Tăutescu, Rotaru și Stoian pentru infracțiunea de tulburare de posesie.

Ulterior, cele patru familii și alte două din Cicoarei au făcut plângere penală împotriva lui Stoica și Bandac pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă.


Situație dramatică

Această speță complicată este doar un singur exemplu. În zona Cicoarei sunt sute de locuințe fără autorizații de construire, terenuri posedate fără titluri de proprietate. Aceasta este una dintre cauzele lipsei de utilități. „N-avem apă potabilă, nici canalizare, nici gaz și nici asfalt. Doar curent”, a spus Vasile Stoian.

Lipsa actelor de proprietate a făcut ca multe din aceste locuințe să fie lipsite de utilități, transformându-se, astfel, în focare ale diferitelor boli.

 

Pentru Cicoarei, primarul Chirica are doar lozinci
23 mai 2019:
„Construirea centrului social în zona Cicoarei este un proiect la care țin foarte mult. Fiind vorba de o zonă care a fost lăsată uitării, a venit momentul să-i acordăm atenția cuvenită. Acolo se derulează deja două investiții suportate din bugetul local al Municipiului Iași: construirea unui pod și a canalul de colectare a apelor pluviale”, a declarat Chirica, potrivit Curierul de Iași, ziarul Primăriei.

„Proiectul integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 ar urma să aibă o valoare de peste 16,8 milioane de lei, cu o durată de implementare de 36 de luni.

Chirica: „Obiectivele propuse în cadrul investiției vizează: amenajarea unui centru integrat, unde populația marginalizată de restul orașului să poată fi reintegrată în comunitatea locală, construirea unui centru de formare profesională (pentru cei ce doresc să învețe o meserie), a unei săli de sport cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de spectacole de 150 de locuri și a unui centru de asistență care va cuprinde un dispensar medical, dar și un post permanent de Poliție Locală”

22 iulie 2016: Știre Impact FM: „Reprezentanții Primăriei împreună cu mai multe ONG-uri din Iași vor face front comun pentru asigurarea unui climat sigur și sănătos în Cicoarei și Păcureț. Din datele organizațiilor non-guvernamentale, cel puțin în Cicoarei, sunt 840 de persoane care trăiesc în condiții inumane. Sunt sute de copii fără certificate de naștere și sute de adulți fără acte de identitate. Cei mici nu au fost vaccinați niciodată, drept pentru care sunt cauza incidenței de boli hepatice din cartierele Alexandru cel Bun și Dacia. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a menționat că în zonele cu risc Cicoarei și Păcureț vor fi construite locuințe sociale”.

21 iulie 2016: Ziarul de Iași: „Primarul Iaşului a precizat că va fi verificată legalitatea ridicării unor construcţii în zonă, cu precădere cele folosite pentru locuit. În acelaşi timp, vor fi eliminate depozitările neconforme pentru deşeuri prin salubrizarea zonei, iar spaţiile verzi deteriorate ar urma să fie refăcute (...). Despre construcţiile ilegale, Chirica spune că în cele din urmă vor fi demolate, dar numai după ce Primăria va putea oferi soluţii, inclusiv prin construirea unor locuinţe de către municipalitate şi care să fie racordate la utilităţi”.

Article image
Șefa Biroului Resurse Umane a pălmuit-o pe șefa de la Biroul Proceduri – Juridic. Aceasta din urmă spune că reacția Mariei Ionela Alistar a fost provocată de faptul că șefa Juridicului a cerut fișa de lichidare, pentru că părăsește instituția. „I-am cerut acum câteva zile documente pe care ori nu le are, ori știe că sunt cu probleme și asta a provocat reacția de azi”, spune Claudia Zaharia, victima. În timp ce șeful instit...
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 31 Mai 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31