fbpx
 
Un bărbat de 58 de ani din județul Bacău a plătit scump milostenia pe care i-a arătat-o unui om al străzii. Acum este în stare gravă la spital, după ce străinul l-a înjunghiat în somn, în propria casă. Gazda îi oferise mâncare și adăpost peste noapte, dar, nu se știe de ce, suspectul a reacționat violent. Apoi, în încercarea de a scăpa cu fuga, a sărit într-o fântană și s-a accidentat. Și omul străzii este acum în grija medicilor, tot în stare gravă.

Numărul copiilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi internaţi la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a început din nou să crească, după o scurtă perioadă în care infectările erau într-o scădere uşoară, scrie „Adevărul”

Spitalele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini a coronavirusului. Spitalele COVID-19 au o capacitate de câteva zeci de paturi ATI, cele mai multe fiind la Spitalul de la Leţcani. 

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a fost transferat, astăzi, un nou-născut infectat cu Sars CoV-2, anunță Agenția de presă Rador. Bebeluşul, în vârstă de şapte zile, a fost transferat de la Maternitatea „Elena Doamna”.

Este alertă la Iași, după ce zeci de pacienți infectați cu Sars-Cov-2 au fost mutați între spitale, azi-noapte, de la unitatea modulară de la Lețcani. Aceasta este la un pas să fie, din nou, închisă din cauza frigului din saloane, în special în cele de la Terapie Intensivă.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, de care aparţine şi unitatea modulară de la Leţcani, mai are oxigen medicinal pentru câteva ore după care, în după amiaza zilei de duminică, medicii vor nevoiţi să le administreze pacienţilor oxigen medical. 

Patru noi focare de COVID-19 au fost depistate în unitățile medicale din Iaşi, unde mai mulţi angajaţi si pacienţi au fost testaţi pozitiv, informează Ziarul de Iași.

Spitalul modular Lețcani se confruntă cu aceeași situație de la începutul anului: pacienții tremură de frig în containere. La o săptămână de la redeschidere, spitalul ar putea fi din nou închis.

9.187 cazuri de COVID-19 și 301 decese dintre care 2 anterioare, au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, potrivit datelor parțiale publicate luni de Grupul de Comunicare Strategică.

Două persoane aflate în stare foarte gravă, internate pe secţia ATI a Spitalului din Târgu Cărbuneşti, au decedat vineri dimineaţa, urmând să se stabilească dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

Pagina 2 din 27